Georgescu Dragos
În ziua în care România și-a luat rămas bun de la primul președinte post-decembrist, Ion Iliescu, câteva figuri-cheie ale politicii românești au ales să-i fie alături până la capăt.Emil Constantinescu, Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase, Viorica Dăncilă și Marcel Ciolacu s-au numărat printre puținii oameni care au rămas aproape de sicriul fostului lider social-democrat, simbolic și fizic, în momentele cele mai solemne, dar și cele mai tăcute ale despărțirii.
Cine i-a ținut lumânarea lui Ion Iliescu la funeralii
Aceștia au fost prezenți la Palatul Cotroceni, unde trupul neînsuflețit al lui Ion Iliescu a fost depus în Sala Unirii. Într-o Românie divizată de moștenirea controversată a celui care a condus țara în cel mai instabil deceniu din istoria recentă, acești patru politicieni au ales să-și asume public afilierea, loialitatea și recunoștința față de cel care i-a lansat sau susținut în cariera lor.
În tradiția ortodoxă, „a ține lumânarea” la o înmormântare este mai mult decât o simplă acțiune ritualică. E un act de veghere, loialitate, însoțire până la capăt. Nu oricine primește sau acceptă acest rol. E rezervat celor care au avut un loc în viața celui trecut în neființă – familie, prieteni apropiați, oameni care au împărțit greul și binele.
În cazul lui Ion Iliescu, gestul capătă o semnificație profund politică și umană. A fost un lider care a stârnit pasiuni, dispute și decizii istorice ireversibile. A fost un om al tranziției și, pentru mulți, un simbol al stagnării. Dar pentru cei care i-au ținut lumânarea, Ion Iliescu a fost „omul care a construit”, chiar dacă uneori cu mâini tremurânde.
Emil Constantinescu a fost președintele României între 1996 și 2000, fiind primul om care l-a învins pe Iliescu la alegerile prezidențiale.
Nicolae Văcăroiu – prezență discretă, loialitate neștirbită
Nicolae Văcăroiu, fost prim-ministru între 1992 și 1996 și fost președinte interimar al României în 2007, este una dintre figurile politice care nu s-au dezis niciodată de Ion Iliescu. Cei doi au avut o relație bazată pe încredere politică reciprocă, în anii în care România traversa primele etape ale tranziției post-comuniste.
Văcăroiu a fost omul pe care Iliescu l-a sprijinit într-un moment cheie – când țara avea nevoie de o guvernare „de tehnicieni” și stabilitate economică într-o perioadă cu inflație galopantă. Iar Văcăroiu, în ciuda aparițiilor rare în spațiul public în ultimii ani, a ținut să fie prezent și în ziua plecării definitive a celui care i-a încredințat destinul politic.
A pășit cu sobrietate în Sala Unirii, fără a face declarații presei. S-a recules în tăcere în fața catafalcului, a semnat în cartea de condoleanțe și a asistat la slujba religioasă. La Cimitirul Ghencea, Văcăroiu a fost unul dintre cei care au rămas până la finalul înhumării, ținând lumânarea aprinsă într-un gest simplu, dar încărcat de simbolism.
Adrian Năstase – discipolul fidel
Adrian Năstase, fost premier și președinte al Camerei Deputaților, este considerat unul dintre „copiii politici” ai lui Ion Iliescu. Relația dintre cei doi a fost adesea descrisă ca una între maestru și elev, cu toate tensiunile și momentele de distanțare pe care le presupune o astfel de dinamică.
La înmormântare, Adrian Năstase a fost nu doar prezent, ci și profund implicat emoțional. În fața sicriului, a stat în tăcere minute bune, cu capul plecat. A ținut lumânarea cu ambele mâini, iar la plecare, a spus simplu, dar ferm:
„A fost omul care a schimbat istoria României. Istoria îi va face dreptate.”
În urmă cu doar câteva zile, Năstase amintea, într-un interviu televizat, că Iliescu nu era doar un lider politic, ci un om de cultură, un om echilibrat, cu o viziune clară asupra României. Iar gestul de a-i fi aproape și în ultima clipă nu a fost pentru imagine, ci pentru memorie.
Viorica Dăncilă – vocea unei recunoștințe tăcute
Viorica Dăncilă, prima femeie prim-ministru a României, a fost, la rândul său, o prezență importantă la funeraliile lui Ion Iliescu. Deși nu a fost contemporană politic cu el în funcțiile cele mai înalte, Dăncilă a avut mereu un discurs echilibrat față de fostul președinte, exprimând admirație pentru rolul său în deschiderea României către Uniunea Europeană și NATO.
A purtat o rochie neagră și un buchet de flori albe, pe care l-a așezat la baza sicriului. La ceremonia de înmormântare, a stat retrasă, dar a ținut lumânarea între palme cu respect vizibil.
„Trebuie să respectăm un fost președinte al României, chiar și atunci când istoria nu este complet așezată”, a declarat Dăncilă, cu o voce calmă.
Gestul ei a fost interpretat ca o dovadă de solidaritate feminină și politică, într-un moment în care tot mai puține figuri publice au curajul să-și asume deschis afinitățile cu o epocă politică tot mai des contestată.
Marcel Ciolacu – între datoria politică și respectul personal
Marcel Ciolacu, fost premier și actual lider al PSD, a fost prezent la toate etapele funeraliilor lui Ion Iliescu. A fost primul care a transmis condoleanțe oficiale în numele partidului, a participat la slujba de la Cotroceni și a mers la Cimitirul Ghencea, însoțit de câțiva membri din conducerea PSD.
Cu toate că poziția sa a fost una echilibrată, Ciolacu a insistat că Ion Iliescu a fost un fondator al democrației moderne în România și că partidul pe care îl conduce „îi datorează o mare parte din identitate”.
„Pentru noi, este o datorie de onoare să-i fim alături. Ion Iliescu nu a fost perfect, dar a fost necesar într-un moment-cheie”, a spus Ciolacu.
La cimitir, Ciolacu a fost cel care a oferit sprijin simbolic familiei, a asistat la înhumare și a ținut lumânarea aprinsă în timpul rugăciunii de la groapă. Prezența sa a fost asumată politic și uman, o combinație rară în actualul climat românesc.
Cine nu a fost acolo
În contrast cu aceste prezențe loiale, absențele au fost la fel de grăitoare. Niciun președinte post-Iliescu nu a participat la înmormântare. Președintele Nicușor Dan a lipsit, trimițând doar un mesaj oficial. USR și alte partide reformiste au refuzat să participe, condamnând moștenirea politică a fostului lider.
Dar, chiar și în absența unor discursuri grandioase, lumânările ținute de Văcăroiu, Năstase, Dăncilă și Ciolacu au spus mai mult decât orice cuvânt. Au fost acolo. Nu pentru imagine, nu pentru voturi. Pentru o datorie. Pentru un trecut care nu poate fi renegat complet. Pentru o ultimă baricadă.
