Redactia.ro

CNA mută „Insula Iubirii” aproape de miezul nopții. „Conținutul nu este de ora 20.00”

Decizie importantă pentru Antena 1: Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) intenționează să impună postului mutarea reality-show-ului Insula Iubirii la o oră mai târzie, potrivit unei hotărâri luate în ședința de marți, 15 octombrie. Emisiunea ar urma să fie difuzată doar după ora 23:00, din cauza conținutului considerat nepotrivit pentru minori.

Discuțiile din cadrul CNA au vizat mai multe ediții ale show-ului difuzate în luna august, care au generat un număr mare de sesizări din partea publicului și o plângere oficială depusă de organizația Salvați Copiii.

De remarcat este faptul că această reacție a forului audiovizual vine după nouă sezoane de difuzare a emisiunii.

„O astfel de emisiune poate avea rol de divertisment pentru adulți, dar este nocivă pentru minori”

Organizația Salvați Copiii a atras atenția, în sesizarea transmisă CNA, asupra impactului negativ pe care astfel de programe îl pot avea asupra tinerilor:

„Vă semnalăm că o astfel de emisiune poate avea rol de divertisment pentru adulți dar, pentru minori, chiar și pentru cei care au peste 12 sau 15 ani, care se află în mod natural în etapa primelor curiozități romantice, contactul cu acest program primește dimensiunea de ghid în navigarea relațiilor și capătă proporții revelatoare, dar nocive, în dezvoltarea lor.

Acest show nu oferă informații despre valorile împărtășite și respectul reciproc pe care se întemeiază un cuplu format din doi adulți responsabili de acțiunile lor, despre rolul dialogului pentru consolidarea cunoașterii și pentru dezvoltarea empatiei, ci cultivă și glorifică deresponsabilizarea prin întărirea diadei „victimă-agresor”, oricum dominantă în mentalul social românesc.”

După analiza conținutului, membrii CNA au ajuns la concluzia că principala problemă este ora de difuzare, nu neapărat existența emisiunii. În unanimitate, s-a decis emiterea unei somații de intrare în legalitate, pentru încălcarea normelor privind clasificarea programelor de televiziune.

Emisiunea conține imagini cu consum de alcool, nuditate, limbaj explicit și comportamente sexuale care o încadrează în categoria de programe destinate persoanelor de peste 15 ani. Potrivit legislației, astfel de programe pot fi difuzate doar după ora 23:00.

Discuțiile din ședința CNA: „Este o emisiune pentru adulți, nu de ora opt seara”

În timpul ședinței, reprezentanta Antena Group, Adriana Păpureanu, a explicat că Insula Iubirii nu este o producție educativă, ci una de divertisment:

„Prima precizare: Insula iubirii nu este o emisiune educativă. (…) Una dintre reclamații se referea la caracterul educativ pe care ar trebui să-l aibă această emisiune.”

Replica a venit imediat din partea lui Valentin Jucan, membru CNA:

„Nici nu trebuie să fie educativă, problema este ora de difuzare. Asta este problema. Știm că nu este educativă, este o emisiune de divertisment care, după cum se vede sau cel puțin în opinia mea, este destinată adulților, cu o groază de tente sexuale. Hai să nu le punem acolo unde au accesibilitate minorii. Despre asta este vorba.”

Reprezentanta postului a subliniat, de asemenea, că show-ul nu promovează modele de viață:

„În Insula iubirii nu există modele. Nu vine nimeni să-ți spună că viața va fi foarte frumoasă dacă mergi în direcția aia. Nu-ți promite nimeni tărâmul făgăduinței, nu-ți spune nimeni urmeaz-o pe… că ea va fi frumoasă.”

La rândul său, Mircea Toma, membru CNA, a explicat de ce o astfel de emisiune nu trebuie difuzată la ore accesibile minorilor:

„Când vorbim de modele în accepțiunea comună, aveți dreptate. În termeni științifici, un model este un comportament la care un copil asistă și pe care îl preia mecanic. Nu trebuie să-i spună cineva fă la fel ca mine. (…) Singura problemă pe care o reproșez și sunt vehement aici este că nu are ce căuta asta la ora opt (seara – n.r.).”

Monica Gubernat, membru CNA, a fost la fel de fermă:

„Acest tip de emisiune nu are ce să caute la ora opt, așa este.”

Valentin Jucan a completat:

Insula iubirii este un fenomen. Este imposibil să nu existe un impact la nivelul comportamentului atunci când discutăm despre un fenomen. Insula iubirii a provocat, doar prin dezbaterile dintr-un anumit segment din societate, suficient de multă emoție încât să se transforme cel puțin într-un factor de influențare dacă nu într-un model. Nu toată lumea are capacitatea cognitivă de a se uita cu detașare sau cu amuzament. De aceea există categorii de vârstă.”

Decizia CNA: „Conținutul nu este de ora 20.00, este de ora 23.00”

Propunerea oficială de sancționare a fost formulată de Monica Gubernat, care a explicat măsura adoptată:

„Pentru că este o problemă de oră până la urmă și pentru că această emisiune s-a încheiat acum o lună și jumătate și noi nu am reușit atunci să analizăm, și bănuiesc că o să mai faceți emisiuni Insula iubirii, eu voi propune o somație de intrare în legalitate. Ceea ce înseamnă că viitoarele ediții vor trebui difuzate începând cu ora 23.00, nu de la 20.00.
Pornind de la această somație, dacă nu o respectați, știți că urmează amenzi drastice. O să propun o somație de intrare în legalitate cu privire la oră. Conținutul nu este de ora 20.00, este de ora 23.00.”

Legislația invocată

CNA a invocat Art. 20 și Art. 25 din Codul audiovizualului, care reglementează clasificarea programelor în funcție de conținut:

  • Art. 20 – (2): Radiodifuzorii sunt responsabili de clasificarea programelor în funcție de conținut, ținând cont de criterii precum consumul de alcool, scenele de nuditate, limbajul, reperele morale oferite minorilor și tema programului.
  • Art. 25 – (1): Programele clasificate 15 se difuzează doar între 23:00 și 6:00, fiind însoțite de un semn de avertizare cu cifra 15.

Prin urmare, CNA a stabilit clar: Insula Iubirii nu mai poate fi difuzată la ora 20:00, ci doar după ora 23:00, pentru a proteja minorii de conținutul considerat exclusiv pentru adulți.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: