Ana Sasu
Familia Ancăi Parghel renunță la ideea de a organiza spectacole în memoria artistei. Anca Parghel s-a stins pe 5 decembrie 2008, la vârsta de doar 51 de ani, în urma unei boli grave. În iunie a aceluiași an, artista a fost spitalizată din cauza unor dureri de cap și de stomac, iar ulterior i s-a pus diagnosticul de cancer ovarian. Cu regret, în doar câteva luni, Anca Parghel și-a închis ochii, lăsând în urmă o familie profund afectată, prieteni și fani care o plâng și astăzi. Ozana Barabancea, care o iubea pe Anca Parghel atât ca artistă, cât și ca om, a admirat intens munca ei și a dorit să continue învățămintele primite de la ea. Cu toate acestea, regretă să constate că nu se mai pot organiza evenimente in memoriam Anca Parghel, întrucât au trecut deja 15 ani de la pierderea artistei, iar familia nu mai dorește astfel de manifestări, iar amintirea Ancăi Parghel pare să se estompeze treptat.
Copiii Ancăi Parghel nu mai vor spectacole în memoria artistei
Ozana Barabancea a fost o prietenă apropiată a Ancăi Parghel și un discipol care a venerat-o pe maestră. A avut o admirație profundă pentru artista Anca Parghel și își dorește ca memoria ei să rămână vie pentru totdeauna. Consideră că organizarea de concerte in memoriam reprezintă o modalitate de a permite oamenilor să rămână conectați la muzica Ancăi Parghel. Cu toate acestea, din păcate, copiii artistei nu-și mai doresc astfel de evenimente în numele mamei lor.
„Nu se mai fac concerte în memoriam pentru că este o problema legată de acordul familiei, eu i-aș fi făcut și mâine un spectacol. Din păcate, undeva i se îngroapă amintirea și mă bucur că există jurnaliști care-și dau seama că trebuie comemorată această femeie extraordinară.
Și acum îmi vine să plâng când îmi aduc aminte ziua morții ei. A venit la mine cineva, să-mi ia un interviu, și atunci mi-a spus. Deasupra biroului meu am icoana pe care a avut-o la înmormântare. Anca Parghel nu a fost doar o mare voce, era și o femeie de o sensibilitate fantastică. Era compozitoare, dacă o lăsai 5 ore în studio nu cerea nici măcar un pahar cu apă.
Anca Parghel nu se odihnea niciodată. Interpretarea acestei femei este o piatră de încercare pentru orice vocalist. Anca este emblematică pentru jazz-ul românesc. Era atât de dominatoare încât și eu, ditamai Ozana, aș fi putut să mă pierd dacă nu eram o foarte bună interpretă’, mai spune Ozana Barabancea pentru FANATIK.”
Ozana Barabancea: „Când eram însărcinată cu Gloria îmi doream să fie frumoasă ca mine și deșteaptă ca Anca Parghel”
Ozana Barabancea își evocă amintirile despre profesoara ei, Anca Parghel, pe care o descrie ca o persoană fără cusur. Aceasta susține că era o femeie veselă, harnică și extrem de muncitoare.
„Anca era disperată de muzică și mereu era puterea exemplului. De la ea am învățat că studiul muzicii nu are voie să facă pauză, un om care se ocupă de muzică trebuie să studieze în permanență, să nu se oprească. Ea, la studio, nu lua pauză niciodată. Anca era o tipă veselă, foarte harnică și gospodină, era o tipă care îi domină pe cei din casă.
Era o persoană foarte organizată. O femeie foarte ambițioasă, știa exact când e momentul să facă ceva, nu amâna nimic, dacă facea asta înseamna o pierdere de timp. Când eram însărcinată cu Gloria îmi doream să fie frumoasă ca mine și deșteaptă ca Anca Parghel.
Eu am vrut neapărat să învăț jazz de la o profesionistă. Anca se ocupă de tine, că profesor. Nu există elev care să nu poate improviza, lângă ea, avea un talent extraordinar al pedagogiei. Eu știam că meseria asta se fură așa că o bombardam cu întrebări pentru că maestrul nu spune, de fiecare dată, toate secretele”, a mai spus Ozana Barabancea.
Care a fost marele regret al artistei
Până în anul 1989, Anca Parghel a predat lecții de canto, pian și improvizație în Belgia, la Hanovra în Germania și în Marea Britanie. Ozana Barabancea își amintește cu plăcere de spectacolele Ancăi Parghel, dar și care a fost marele regret al artistei:
„Cu Anca am numai amintiri frumoase. Am mers la un concert de-al ei, la Sala Radio, iar eu pur și simplu mă ridicam în picioare și o ovaționam. Eram genul de public pe care orice artist și-l dorește. Era atât de surprinzătoare și completă încât mulți dintre colegii ei o invidiau. Era foarte creativă, un foarte bun acompaniator și asta într-o persoană care nu a terminat pianul ci pedagogia.
Avea o mână mică și și-a adaptat mânuța ei de rândunică să aibă virtuozitate, apasă acorduri răsturnate. Până la ea nu mai auzisem de acordurile suspendate, niciun profesor nu mi-a predat asta. Anca a făcut, însă, cercetare, a citit teorie muzicală, nu doar a cântat. Marele ei of a fost că nu a fost acceptată ca profesor la facultatea din București, se dăduse legea cu doctoratele.
Când a trebuit să plece la Conservatorul Roial din Bruxelles m-a consultat atunci când a luat această decizie. Mă bucur că a făcut-o, eram o fată de 25 de ani pe atunci. I-am spus cu toată dragostea că da, trebuie să plece acolo pentru că are foarte multe de oferit. M-am simțit băgată în seama atunci, iar primele mele interviuri la televiziune au fost alături de Anca Parghel și familia ei”, își mai amintește Ozana Barabancea pentru sursa menționată anterior.
