Redactia.ro
Home » Știri » Copilul pierdut în viitura din Bihor a fost găsit mort. Cum a ajuns băiețelul în mijlocul inundației

Copilul pierdut în viitura din Bihor a fost găsit mort. Cum a ajuns băiețelul în mijlocul inundației

inundatii

Eveniment tragic în localitatea Valea de Sus, județul Bihor. Vremea rea a luat pe lângă gospodării și viața unui băiețel în vârstă de patru ani. Acesta a fost luat de ape, iar după o zi de căutări, pompierii l-au găsit fără suflare. Copilul se afla în mașină împreună cu părinții și fratele mai mic, în momentul în care autoturismul a fost luate de apele învolburate.

Copil de patru ani luat de viitură! Pompierii l-au găsit mort după o zi de căutări

Tragedie fără margini în localitatea Valea de Sus, din județul Bihor după ce un copil de numai patru ani a fost luat de ape, în timp ce tatăl său încerca să treaca cu mașina prin șuvoaie.

Conform Știrile Protv, copilul se afla în mașină împreună cu părinții și fratele său de doar 9 luni, în momentul în care autoturismul a fost prins de șuvoaie.

Tatăl băiatului, aflat în stare de ebrietate și cu permisul de conducere suspendat a crezut că dacă își duce copilul pe marginea drumului o să fie la adăpost.

Băiețelul de numai patru ani a fost luat de viitură

Bărbatul a vrut cu orice preț să-și salveze familia și a încercat să-i scoată pe rând din mașină, dar până s-a întors după soție și bebeluș, băiețelul de numai patru ani a fost luat de ape.

Pe unul a reușit să-l arunce din mașină pe malul râului respectiv și a rămas mămica cu celălalt copil în mașină. Am înțeles că viitură l-a luat pe copil și până la urmă am înțeles că l-au găsit în satul Motești”,a declarat primarul Câmpani.

Imediat, tatăl a sunat la 112 iar mai mulți pompieri militari, localnici, membrii ai serviciului Salvamont și polițiștii din zonă au început căutările.

Întreaga operațiune a fost oprită la 1 noaptea, din cauza vremei care nu le permitea să aibă vizibilitate.

Dimineață, căutările au fost reluate, iar după 3 ore autoritățile l-au găsit pe copil pe malul apei, pe raza localității Motești, aflată la aproape 4 kilometri de locul în care cel mic a fost luat de ape.

Din nefericire, copilul a fost găsit fără suflare.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: