Redactia.ro

Coronavirus Italia: iată ce soluții propune Primarul Romei

Pe fondul protestelor proprietarilor de baruri și restaurante care riscă falimentul, Virginia Raggi, primarul Romei, vine cu noi propuneri în favoarea acestora, menite să le ofere posibilitatea de a atrage mai mulți clienți respectând, în același timp, măsurile de siguranță. 

În toate regiunile Italiei au izbucnit numeroase proteste din partea proprietarilor de baruri, pub-uri și restaurante. Inițiativa a pornit la Milano, unde o delegație formată din 3 persoane a predat primăriei cheile a 2000 de localuri care riscă falimentul ca urmare a măsurilor restrictive. Gestul simbolic a fost imitat și la Roma, unde Primarul Capitalei, Virginia Raggi a primit cheile mai multor localuri. Delegația compusă din câteva persoane le-a predat în Piața Campidoglio, solicitând să le fie restituite în momentul în care li se va permite reluarea activității. Aceștia se declară nemulțumiți de faptul că încă nu există informații clare cu privire la momentul când vor putea redeschide. 

Primarul Capitalei a declarat, potrivit lastampa.it: ”Am primit delegația, deoarece cred că este rolul administrației publice să își asume dificultățile propriilor cetățeni și să le asculte cererile. Astfel, am acceptat să fiu intermediar între ei și Guvern în ceea ce privește nevoile lor economice și am creat un fond destinat susținerii magazinelor și micilor antreprenori. Pentru a o lua de la capăt trebuie să susținem barurile, restaurantele, magazinele și toate firmele mici din Roma care constituie o parte fundamentală a economiei orașului.” 

Astfel, Primarul Romei a venit cu propunerea de a pune la dispoziție barurilor și restaurantelor spații mai ample la exterior cu până la 35%, fără a percepe taxe. Ca urmare a inițiativei, vor putea atrage mai mulți clienți, respectând în același timp distanța de siguranță.  

Propunerea a suscitat, însă, și reacții negative. Unii dintre reprezentanții Capitalei au afirmat că, în acest fel, Roma riscă să se transforme ”într-un soi de bazar”. Spațiile publice se vor supraaglomera, iar distanța necesară nu va mai fi asigurată pentru trecători.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri