Un bărbat în vârstă de 70 de ani a fost reținut în comuna Slătioara, județul Olt, pentru o crimă atroce în care și-a decapitat prietenul într-o clădire dezafectată. Individul este acuzat de omor calificat și de încercarea de a ascunde resturile cadavrului după ce l-a dezmembrat.
Crima șocantă a avut loc într-o locuință dezafectată unde locuia suspectul. Acolo bătrânul și victima, un bărbat de 50 de ani, obișnuiau să petreacă timp împreună și să consume băuturi alcoolice. Vecinii au declarat că cei doi s-au certat și au început să se lovească, culminând cu uciderea bărbatului mai tânăr.
Localnicii au fost șocați de cruzimea faptei și de faptul că bărbatul în vârstă de 70 de ani a încercat să scape de cadavru și să ascundă urmele crimei. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi luat capul victimei încercând să-l ascundă, dar planurile i-au fost dejucate de o cunoștință care a trecut pe acolo și a descoperit trupul neînsuflețit.
„Criminalul ăsta l-a mai tăiat și pe cumnatul lui înainte”
Martorii au relatat că bătrânul era într-o stare de calm aparent atunci când au ajuns polițiștii la locul crimei, însă se afla încă sub influența băuturilor alcoolice. Un alt martor, Sandu Fulga, a dezvăluit că acesta a comis un act similar în trecut, decapitând chiar și pe cumnatul său cu aproximativ 10-15 ani în urmă.
„Ăsta a făcut și pușcărie înainte. Criminalul ăsta l-a mai tăiat și pe cumnatul lui înainte, acum 10-15 ani. Cred că avea ceva în sânge cu treaba asta. Băuți, s-or fi certat între ei și de aici a plecat totul,” a spus Sandu Fulga.
Martorii au subliniat că individul era cunoscut pentru comportamentul său violent, mai ales atunci când consuma alcool. Este așteptată acum o anchetă amănunțită pentru a stabili cu exactitate circumstanțele și motivul crimei. Familia victimei a sosit în localitate și se va îngriji acum de înmormântare.