Cristian Pomohaci a fost trimis în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, fiind acuzat de trafic de droguri de mare risc. Artistul rămâne în arest preventiv, după ce instanțele au respins solicitările formulate de avocații săi privind înlocuirea măsurii preventive.
Potrivit informațiilor disponibile pe portalul instanțelor de judecată, Tribunalul Mureș a respins cererile formulate de apărarea lui Cristian Pomohaci pentru revocarea arestului preventiv sau înlocuirea acestuia cu arest la domiciliu. Hotărârea a fost contestată, însă Curtea de Apel Târgu Mureș a menținut decizia.
Curtea de Apel a respins contestația
Magistrații au decis că măsura arestării preventive rămâne în vigoare, iar contestația formulată de inculpat este neîntemeiată.
„Respinge ca nefondată contestaţia declarată de inculpatul (…), trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, împotriva încheierii penale din 26.06.2026, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş din cadrul dosarului nr. 2285/102/2026/a1.1, pe care o menţine. În baza art. 242 alin.2 C.proc.pen. respinge ca nefondate cererile de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire cu măsura arestului la domiciliu, prin apărător ales. (…) Definitivă”, se arată în hotărârea Curții de Apel Târgu Mureș.
Ce au descoperit anchetatorii la percheziții
Dosarul a fost deschis în urma unei anchete desfășurate de DIICOT. La începutul lunii iunie, anchetatorii au efectuat o percheziție la locuința lui Cristian Pomohaci, unde au găsit aproximativ 20 de grame de drog de mare risc, identificat ca 3-CMC, dar și o sumă importantă de bani în mai multe valute.
Anchetatorii susțin că activitatea infracțională s-ar fi desfășurat pe parcursul a doi ani.
„Din probatoriul administrat a reieşit faptul că, în perioada cuprinsă între 2024 şi 2026, persoana cercetată (arestată preventiv într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi viol săvârşit asupra unui minor) ar fi procurat, deţinut şi pus la dispoziţia mai multor persoane, pentru consum, diferite cantităţi de drog de mare risc, sub formă de substanţe cristaline. De asemenea, în urma percheziţiei efectuate la locuinţa acesteia, situată în municipiul Târgu Mureş, a fost găsită şi o cantitate de drog de mare risc, 3-CMC, precum şi alte mijloace de probă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
A fost arestat preventiv în luna iunie
Pe 5 iunie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Mureș a admis solicitarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș și a dispus arestarea preventivă a lui Cristian Pomohaci.
Între timp, dosarul a trecut de faza urmăririi penale, iar artistul a fost trimis oficial în judecată pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. Procesul urmează să fie judecat la Tribunalul Mureș, iar Cristian Pomohaci beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.






















