Cristiano Ronaldo a stat două luni în Protugalia alături de familia sa. Și-a făcut timp însă și pentru afaceri investind 8 milioane de euro în imobiliare.
Cristiano Ronaldo a făcut investiții în plină pandemie. Fotbalistul celor de la Juventus a achiziționat un teren de 10 mii de metri pătraţi în Cascais, pentru care a plătit 8 milioane de euro. Potrivit presei, fotbalistul vrea să construiască o vilă de lux pe care apoi să o închirieze. Cascais este o stațiune la aproape 30 de km de Lisabona. Turiștii sunt foarte atrași de această zonă cu plajă exclusivistă și restaurante scumpe. Ronaldo a mai investit și în trecut în asemenea proiecte. Are un bloc cu 7 etaje în Madeira, două vile de lux în Lisabona și o casă de vacanță în Algarve. Una dintre proprietățile din Lisabona a costat peste 7 milioane de euro, fiind la momentul achiziționării cea mai mare tranzacție de acest gen făcută vreodată în Portugalia.
Ronaldo a revenit la antrenamente
După mai bine de două luni în care portughezul a stat în izolare, acesta a revenit la antrenamente. Marți, Ronaldo s-a întâlnit cu colegii săi la baza de antrenament de la Continassa. Portughezul s-a întors în Torino în urmă cu 14 zile, dar a fost obligat să stea în izolare. Starul a făcut mai multe teste fizice înainte de a reveni pe teren. Deocamdată fotbaliștii au voie să se pregătească în grupuri mici.