Redactia.ro
Home » Stil de viață » Inedit » Cum a ajutat-o un necunoscut pe o mamă, în avion. „Cel mai de treabă străin”. Ce s-a întâmplat cu copiii femeii

Cum a ajutat-o un necunoscut pe o mamă, în avion. „Cel mai de treabă străin”. Ce s-a întâmplat cu copiii femeii

GALERIE FOTO (4)Cum a ajutat-o un necunoscut pe o mamă, în avion. „Cel mai de treabă străin”. Ce s-a întâmplat cu copiii femeii

O femeie a povestit cum a fost ajutată în avion de un bărbat necunoscut, în timp ce aceasta abia mai putea să se descurce cu copiii ei mici. Iată cum s-a petrecut totul și cât de mult a contat această mână de ajutor pe care mama a primit-o de la un străin care nu îi datora ei nimic, până la urmă. Un exemplu de urmat, o poveste emoționantă de spus mai departe.

Cum a ajutat-o un necunoscut pe o mamă, în avion. „Cel mai de treabă străin”. Ce s-a întâmplat cu copiii femeii

Povestea femeii a avut un mare succes în rândul internauților, cu aproape 10.000 de distribuiri la momentul acesta.

Mama a povestit cum se afla în avion, împreună cu bebelușul ei, Alexander, și fetița ei de trei ani, Caroline. Îmbarcarea a început cu peripeții pentru că bebelușul de patru luni țipa în hohote, nefiind alăptat, iar fetița, entuziasmată de călătorie, și-a pierdut și ea cumpătul.

Mama a declarat: „A început să țipe și să lovească din picioare, Vreau să cobor din avion!. Nu vreau să plec!„. Sincer, am crezut că vom fi dați afară din avion. Așa că, cu doi copii care își pierdeau mințile, încercam cu disperare să calmez situația”.

Salvarea a venit când nici nu se aștepta din partea unui bărbat, un om complet străin.

„Acest bărbat s-a întins spre copil și l-a ținut, în timp ce eu i-am pus forțat centura de siguranță lui Caroline, am luat tableta și i-am pus un desen animat. După ce s-a așezat și a fost relativ calmă, el i-a distras atenția, pentru ca eu să-l hrănesc pe Alexander”, a mai spus mama copiilor.

Lucrurile nu s-au oprit aici. Bărbatul și-a intrat în rol întocmai ca un bunic perfect. În timpul zborului, fetița a colorat și s-a uitat la un film împreună cu el, au stat de vorbă, iar spre finalul călătoriei, bărbatul străin și fetița păreau să fie deja cei mai buni prieteni. La un moment dat, copila i-a dăruit chiar și un pupic pe umăr, de drag, spre bucuria mamei care a avut astfel un zbor foarte liniștit.

Sursa foto: lovewhatmatters.com
Sursa foto: lovewhatmatters.com

Culmea e că și următorul zbor l-au avut tot în același avion.

„Ne-a ajutat să coborâm din avion și ne-a condus la următoarea poartă, cu Caroline de mână”, a mai povestit mama.

„Dacă asta nu a fost de ajuns, și-a schimbat locul în următorul zbor pentru a se așeza în rândul nostru, pentru a ne ajuta. Acest tip, Todd, mi-a arătat o bunătate și o compasiune pe care nu le-am cunoscut niciodată din partea altei persoane. Soția lui, a spus el, a avut o experiență similară când cei doi băieți ai lor erau mici și un străin i-a arătat aceeași bunătate. E mâna lui Dumnezeu aici, deoarece am fi putut fi așezați lângă oricine, dar am fost așezați lângă unul dintre cei mai de treabă străini pe care i-am întâlnit în viața mea”, a concluziat mama, conform site-ului Love what matters.

Sursa foto: lovewhatmatters.com
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@redactia.ro
Etichete: