Guvernul a oferit explicații privind motivul pentru care judecătorii Curții Constituționale sunt exceptați de la prevederile noului proiect de „reformă a magistraților” ce vizează pensiile de serviciu. Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Muncii, a stârnit întrebări legate de o posibilă înțelegere între Executiv și CCR, astfel încât proiectul să fie declarat constituțional de către instanța constituțională.
Cum explică Guvernul că judecătorii CCR scapă de reforma pensiilor și își păstrează privilegiile
În prezent, Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor include și judecătorii CCR în categoria celor care beneficiază de pensii de serviciu. În noul proiect, aceștia sunt excluși, fiind menținuți doar magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională, au declarat surse guvernamentale pentru Știrile Pro TV.
Astfel, în timp ce judecătorii și procurorii obișnuiți se vor putea pensiona la 65 de ani, cu minimum 35 de ani vechime în muncă – dintre care cel puțin 25 în magistratură – și vor primi cel mult 70% din venitul net, judecătorii CCR vor beneficia de 80% din indemnizație și venituri brute.
Pentru a se pensiona, judecătorii CCR trebuie să aibă 25 de ani vechime
Această condiție este automat îndeplinită și chiar depășită, deoarece numirea în funcție presupune o experiență juridică de minimum 18 ani, la care se adaugă cei 9 ani ai mandatului.
Practic, aceștia se vor retrage în baza articolului 71 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care prevede expres acest regim special de pensionare.
„Judecătorii Curții Constituționale cu o vechime în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior de cel puțin 25 de ani, indiferent de vârstă și de data pensionării, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute. Pentru fiecare an care depășește vechimea menționată, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a o putea depăși. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile aferente ale judecătorilor Curții Constituționale. Pensia de serviciu se recalculează, la cerere, prin adăugarea vechimii dobândite în funcția de judecător după data stabilirii acesteia”.
Răspunsul Guvernului României
„Statutul judecătorilor CCR, inclusiv pensiile, este reglementat prin Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR. Dacă ar fi continuat să fie menționați în Legea nr. 303/2022, am fi ajuns la un paralelism legislativ – două legi care reglementează aceeași situație, dar în mod diferit – ceea ce ar fi presupus o încălcare a principiului legalității și securității juridice prevăzut de art. 1, alin. (5) din Constituție. De altfel, este firesc să existe o reglementare diferită, situația în sine este complet diferită, iar cele mai importante modificări oricum nu ar fi fost aplicabile – spre exemplu, Legea nr. 303/2022 impune o vechime în profesia de judecător sau procuror de 25 de ani pentru a ieși la pensie, în timp ce judecătorii Curții Constituționale au un mandat de maxim 9 ani. Similar, calitatea de judecător CCR nu e limitată de o vârstă de pensionare – nu putem obliga judecătorii CCR să se pensioneze la 65 de ani, așa cum se întâmplă cu ceilalți magistrați. În sine, reglementările speciale pentru judecători și procurori nu puteau fi aplicate și judecătorilor CCR. Prin urmare, statutul judecătorilor CCR va rămâne reglementat doar de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR, iar orice modificări vor fi realizate pe viitor prin intervenție asupra acestei legi”, a precizat Guvernul României pentru Știrile PRO TV.
Sursa foto: Arhivă