Redactia.ro

Cum s-a ales Codin Maticiuc cu porecla ”Poponeț”. Totul a pornit de la Anna Lesko

Cum s-a ales Codin Maticiuc cu porecla ”Poponeț”. Totul a pornit de la Anna Lesko

Codin Maticiuc este unul dintre cei mai cunoscuți milionari din Capitală, fiind și unul dintre bărbații care a avut relații cu cele mai frumoase femei din România. Puțini știu însă de unde a primit porecla ”Poponeț”. 

Cum s-a ales Codin Maticiuc cu porecla ”Poponeț”. Totul a pornit de la Anna Lesko

Codin Maticiu este unul dintre cei mai cunoscuți milionari din București, având o viață cum puțini își imaginează să trăiască, dar și un suflet imens, asta pentru în ultimii ani și-a folosit banii și relațiile pentru a face cât mai multe fapte bune.

Codin și-a trăit viața din plin, iar asta se poate vedeta după poreclele care i-au rămas de mult atârnate lângă nume. Pe lângă titlul de ”Crai de Dorobanți”, acesta a mai fost poreclit și ”Poponeț”, însă puțini sunt cei care știu de unde a pornit această poreclă. Afaceristul, în vârstă de 40 de ani, a fost la braț cu foarte multe femei celebre înainte de a se căsători și a avea o fetiță pe care o iubește enorm.

Înainte ca acesta să își întemeieze o familie, Codin a căpătat și celebra poreclă ”Poponeț”, care i-a fost atribuită chiar de către un proprietar de club. Milionarul a fost poreclit în acest fel, după ce își dezvoltase pasiunea pentru tinerele care își câștigau existența mișcându-se provocator în fața clienților care veneau în local. În acea perioadă se afișa cu celebra Anna Lesko. Codin a fost atât de îndrăgostit încât chiar și-ar fi dorit să o ia de soție, având în vedere faptul că a fost o atracție incredibilă. În cadrul unei emisiuni de televiziune din 2014, Codin Maticiuc a vorbit despre porecla ”Poponeț”. Bărbatul a mărturisit că l-a ajutat mult în viață, chiar și în condițiile în care nu este una de care să se mândrească.

”Porecla m-a ajutat foarte mult în viaţă. Porecla nu e una de care să mă bucur. Acum 12 ani mi-a dat presa porecla. M-a ajutat foarte mult şi îmi dau seama abia acum în 2014. Am stat tot timpul departe de ilegalităţi. Nu puteam ajunge la puşcărie cu porecla asta. Îţi dai seama ce mi se întâmpla acolo? Întreaga imagine de crai mi-a făcut o imagine atât de proastă încât atunci când mă întâlneam cu cineva aveau aşteptări extrem de joase”, a declarat Codin Maticiuc la „Un show păcătos”.

Codin Maticiuc vrea să-și mărească familia

La cei 40 de ani, Codin Maticiuc pare că vrea să ajute tot mai mult oamenii. Pe lângă faptul că se ocupă de renovarea secției de Oncologie Pediatrică a Spitalului Fundeni, pe cont propriu, dar și din donații, Codin a dezvăluit într-un interviu că i-ar plăcea să înfieze și un copil.

Codin Maticiuc are deja o fetiță pe nume Smaranda, cu Ana, partenera lui de viață. Cu toate că este deja tatăl unei fetițe, Codin și-ar mai dori un copil, chiar ar fi dispus să înfieze unul. Mai mult, Codin a precizat că de la vârsta de 23 de ani și-a dorit să devină tată și că a visat mereu să aibă fată și băiat.

”Mi-am dorit foarte mult copii, încă de când aveam 23 de ani. M-am imaginat deseori și cu o fată și cu un băiat. Este tot ce am visat. Ne dorim să și infiem”, a spus Codin Maticiuc pentru Ciao.ro.

Totodată, deși este de foarte mult timp cu Ana, Codin a precizat că niciunul dintre ei nu pun accent pe căsătorie.

”Nu numai ca nu contează dar aruncă o presiune negativă asupra relației. Vreau să mă trezesc în fiecare zi și sa simt că e opțiunea mea sa rămân în relația în care ma aflu”, a explicat Codin Maticiuc.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: