Curs valutar 30 iulie 2020. Banca Națională a României a stabilit care sunt valorile pentru principalele monede europene. Astfel, datele ce vor fi luate în considerare sunt cele din ședința precedentă a BNR, până când instituția va actualiza cursul valutar, în jurul orei 13:00.
Curs valutar pentru principalele monede europene
Datele furnizate de Banca Națională a României arată că principalele monede europene sunt în creștere, în comparație cu valorile acestora din ultima sesiune a BNR. În cursul zilei de joi, când sunt actualizate valorile acestora de către BNR, vom afla la ce curs de schimb ne raportăm.
Curs valutar euro 30 iulie 2020
Un euro a fost evaluat miercuri, în ultima ședință a Băncii Naționale a României, la valoarea de 4.8342 de lei. Creșterea care a fost înregistrată este, astfel, de +0.0007 de lei. După mai multe zile de scădere, în care principala monedă din Uniunea Europeană a înregistrat valori mai mici decât până acum, cursul pe care a pornit este unul ascendent.
1EUR=4.8321
Curs valutar dolarul american 30 iulie 2020
Dolarul american este singura monedă europeană ce se află în scădere, potrivit datelor din ultima sesiune a Băncii Naționale a României. În rest, toate monedele europene au valori mai mari. În ceea ce privește dolarul american, valoarea pentru acesta este de 4.1151 de lei. Scăderea înregistrată este de -0.0038 de lei.
1UDS=4.1089
Curs valutar francul elvețian 30 iulie 2020
La fel ca toate celelalte monede europene, și francul elvețian este în creștere în sesiunea precedentă a BNR. Datele furnizate de această instituție arată că francul elvețian a crescut și a ajuns la valoarea de 4.4925 de lei. Creșterea este, astfel, de +0.0106 de lei.
1CHF=4.4952
Curs valutar lira sterlină 30 iulie 2020
Te-ar putea interesa și:
Lira sterlină este și ea în creștere, la fel ca toate celelalte monede europene, arată cursul de miercuri al BNR. Valoarea unei lire sterline a ajuns la 5.3361 de lei, iar creșterea este de +0.0301.
1 GBP=5.3435