Redactia.ro
Home » Știri » Cursuri suspendate din cauza gripei, în şcoli şi grădiniţe din Bucureşti

Cursuri suspendate din cauza gripei, în şcoli şi grădiniţe din Bucureşti

cursuri suspendate

Cursurile vor fi suspendate pentru trei zile în mai multe şcoli şi grădiniţe din Bucureşti. Decizia a fost luată de Direcţia de Sănătate Publică din cauza numărului mare de cazuri de gripă înregistrate.

Astfel, DSP a propus suspendarea cursurilor pt 3 zile, la următoarele unităţi:

  • şcoala gimanzială nr. 195, sect 3, clasa pregătitoare G
  • grădiniţa nr. 116, sect 1, grupa mijlocie 1
  • şcoala gimnazială Pia Brătianu, sectorul 1, clasa IV G
  • grădiniţa nr. 68, Sect 3, integral
  • şcoala gimnazială nr. 172, sectorul 6, clasa IV F
  • şcoala gimnazială nr. 59, sector 6, clasa IB
  • şcoala gimnazială nr 206, sector 6, clasa IC
  • şcoala gimnazială nr. 157, sector 6, clasa IA
  • grădiniţa nr. 210, sector 6, grupa Campionii

În timpul celor trei zile, se dezinfectează sălile de clasă conform recomandărilor DSP.

Tot DSP face şi recomandările pentru timpul de suspendare.

Zeci de copii de la un liceu din Arad au ajuns la spital din cauza substanței folosite la deratizare

La o primă vedere, este vorba despre 200 de cazuri de gripă înregistrate, a declarat la Digi24 Marina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Aceasta a explicat cum se ia decizia suspendării cursurilor în şcoli în astfel de situaţii: DSP primeşte în timp util de la spitale diagnosticul pentru elevi, datele se centralizează, acolo unde sunt trei cazuri minim pentru recomandare de suspendare, DSP trimite către ISMB informarea, iar ISMB are obligaţia să aprobe în consiliul de administraţie sau nu această recomandare.

„Nu ne punem împotriva unei evidenţe şi recomandări ale specialiştilor”, a spus Manea.

22 copii diagnosticaţi cu gripă 

Conform Digi24, au apărut noi cazuri de gripă în Buzău. Au fost confirmați încă 8 copii, toții fiind la aceeași școală. În ultimele zile, 14 copii au ajuns la spital cu gripă.

Aproximativ 11 copii cu vârste cuprinse între 4-17 ani s-au prezentat, luni, la secţia Pediatrie a Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, în urma testului rapid aceştia au fost diagnosticaţi cu gripa de tip A şi B.

De asemenea, alte 12 persoane, un tânăr în vârstă de 20 de ani şi 11 copii cu vârste cuprinse între 1-12 ani, au fost diagnosticate cu gripă de tip A şi B în perioada 18-20 ianuarie, patru dintre aceştia fiind trimişi la Spitalul „Victor Babeş” din Bucureşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Buzău, copiii prezentau febră foarte mare, cefalee şi vărsături.

Vizitele în secţiile Pediatrie, Neonatologie, ATI şi Oncologie ale spitalului au fost suspendate pentru ziua de luni, iar personalul medical şi pacienţii suspecţi de gripă de la secţia Pediatrie a UPU vor purta echipament de protecţie, respectiv mască, a anunţat conducerea unităţii sanitare.

Aproximativ 700 de cazuri de gripă şi două decese

De la începutul sezonului 2019-2020 au fost înregistrate două decese confirmate cu virus gripal, de tip A, dar şi 19 cazuri de gripă cu virus AH3 şi virus AH1, 20 de cazuri de gripă A nesubptipat şi 107 de cazuri de gripă cu virus B.

În total au fost sesizate 692 de cazuri de gripă, aproape la jumătate faţă de perioada similară a anului trecut, când au existat 1.155 de cazuri. Cele mai multe cazuri au fost sesizate în judeţul Argeş, 66, după care în Bucureşti cu 49 de cazuri şi Constanţa cu un număr de 21 de cazuri. De asemenea, până la data de 12.01.2020 au fost vaccinate antigripal 1.427.519 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sanatatii, transmite Romania TV.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: