Redactia.ro

Calendar ortodox 21 decembrie 2025. Zi importantă pentru toți creștinii! Lor le spunem la mulți ani

În calendarul ortodox, data de 21 decembrie 2025 este marcată de sărbătorirea Sfintei Mucenițe Iuliana din Nicomidia, una dintre cele mai cunoscute și respectate mucenițe din primele secole ale creștinismului. Această zi este specială nu doar pentru cei care poartă numele Iuliana, ci și pentru toți credincioșii care aleg să se roage pentru întărirea credinței, pentru ajutor în încercări și pentru pace sufletească.

Calendar ortodox 21 decembrie 2025. E sărbătorită Sfânta Iuliana

Sfânta Iuliana s-a născut la sfârșitul secolului al III-lea într-o familie bogată și păgână din cetatea Nicomidia. Deși părinții săi nu împărtășeau credința creștină, Iuliana a simțit încă din copilărie o chemare către Dumnezeu. La numai 9 ani, tatăl său a logodit-o cu Eleusie, un senator elin, urmând ca nunta să aibă loc la vârsta potrivită a fetei.

Cine a fost Sfânta Muceniță Iuliana din Nicomidia

Pe măsură ce a crescut, Iuliana a intrat în contact cu comunitatea creștină din cetate și a început să studieze Evanghelia și Sfintele Scripturi, apropiindu-se tot mai mult de credința în Hristos. Mama sa nu i-a împiedicat acest parcurs spiritual.

Când data nunții se apropia, Sfânta Iuliana a refuzat să se căsătorească cu un bărbat care nu împărtășea aceeași credință. După șapte ani de la logodnă, ea i-a spus lui Eleusie că va accepta căsătoria doar dacă acesta va deveni prefect al cetății, convinsă că acest lucru nu se va întâmpla. Însă, într-un mod neașteptat, Eleusie a fost numit prefect. Atunci, Iuliana i-a mărturisit adevărul: era creștină și nu se va căsători cu el decât dacă va renunța la jertfele aduse idolilor și va primi botezul creștin.

Refuzul ei a dus la judecarea și supunerea la chinuri, însă, potrivit tradiției, Sfânta Iuliana a rămas nevătămată în ciuda torturilor, ceea ce a determinat convertirea a sute de oameni la credința creștină. Sfânta Muceniță Iuliana și-a dat sufletul în mâinile Domnului pe 21 decembrie 304, mărturisindu-și credința până la sfârșit.

Rugăciuni pe care e bine să le rostești, sunt făcătoare de minuni

În această zi, credincioșii rostesc rugăciuni către Sfânta Iuliana pentru întărirea sufletului, ajutor în suferință și luminarea minții, cerând ocrotirea ei în viața de zi cu zi și mijlocirea în fața lui Dumnezeu pentru sănătate, putere și pace interioară. Această sărbătoare este un prilej de reflecție asupra curajului, credinței neclintite și puterii exemplului Sfintei Mucenițe Iuliana, ale cărei fapte continuă să inspire generații de creștini.

Sfântă Muceniță Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, cei ce te cinstim cu credință, ca să ne întărească în ispite, să ne dăruiască pace sufletelor noastre și să ne călăuzească pe calea mântuirii. Amin.

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Iuliana, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Fiind înfrumuseţată cu fapte bune de la Dumnezeu date şi împodobită cu florile cinstitei mucenicii, te-ai arătat toată frumoasă şi fără de prihană, cin­stită. Pentru aceasta Domnul a iubit acum frumuseţea ta şi te-a dus în Cămara de mire cea Prealuminoasă, în care dănţuieşti, Sfântă Muceniţă Iuliana, împreună cu toţi mucenicii, slă­vind pe Hristos.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: