Roxana
Peste o jumătate de secol, doctorul Alexandru Pesamosca a dedicat fiecare zi vindecării copiilor considerați „fără șanse”. Nu a urmărit averi sau faimă, ci bucuria de a vedea un copil mergând din nou. În cuvintele sale simple, dar pline de greutate: „Astea împliniri, domnule. Nu vile, mașini sau mai știu eu ce rahaturi.”
Copilăria și formarea unui medic dedicat
Alexandru Pesamosca s-a născut la Constanța, pe 14 martie 1930, într-o familie cu origini italiene. A fost un elev excepțional, terminând liceul „Mircea cel Bătrân” ca șef de promoție. A urmat Facultatea de Medicină din București, pe care a absolvit-o în 1954, și a fost repartizat într-un sat din apropierea Feteștiului, unde a învățat să trateze tot felul de suferințe cu resurse limitate. Acea perioadă l-a format profesional și uman, învățându-l ce înseamnă apropierea de oameni și responsabilitatea față de viața lor.
După trei ani petrecuți la țară, a revenit la București și a început cariera care avea să-l transforme într-un simbol al chirurgiei pediatrice românești.
Cincizeci de ani de operații și miracole medicale
Din 1957, Alexandru Pesamosca a lucrat la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, unde a urcat treptat toate treptele ierarhiei medicale. Din 1984, s-a mutat la Spitalul „Marie Curie”, fostul Budimex, locul în care a petrecut ultimele decenii din viață și unde a operat zeci de mii de copii.
Estimat, numărul intervențiilor sale depășește 45.000. Mulți dintre acești pacienți erau considerați inoperabili, dar medicul refuza să creadă în imposibil. Fiecare caz era o luptă personală, fiecare copil un univers care trebuia salvat.
Unul dintre cazurile celebre a fost cel al unui copil de șapte ani cu o afecțiune severă a esofagului. Doctorul Pesamosca a înlăturat organul afectat și a reconstruit un esofag nou dintr-un segment de colon. În alt caz, o fetiță născută fără sfinctere anal și uretral a fost operată cu succes printr-o metodă inovatoare, în care medicul i-a reconstruit mușchii folosind propriile fibre musculare.
Despre aceste reușite, el spunea mereu că adevărata fericire nu stă în lucrurile materiale:
„Astea împliniri, domnule. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-i înnădești tendoanele și ligamentele și să-l faci biped și sănătos tun. Să alerge la tine și să te strângă în brațe. Asta e fericire.”
Credință, modestie și devotament absolut
Pesamosca era un om profund credincios, dar nu vorbea despre credință ca despre o obligație. Pentru el, dragostea față de aproapele era forma cea mai înaltă de rugăciune. Nu suporta aroganța, nu tolera superficialitatea și critica adesea derapajele morale ale sistemului medical.
„Trufia e cel mai urât păcat al medicului”, spunea adesea. „Pentru unii, pacienții sunt doar surse de bani. Întind mâna după plicuri și îi tratează cu dispreț. Eu nu am putut fi așa niciodată.”
Dormea puțin, mânca puțin, dar muncea enorm. Uneori, după o zi întreagă de operații, revenea noaptea la spital pentru a verifica evoluția copiilor. Fiecare gest al său arăta un respect profund pentru viață și pentru meserie.
O viață trăită între zidurile spitalului
După pierderea soției și a celor doi fii, Alexandru Pesamosca s-a retras complet în lumea care îi dăduse sens: spitalul. A ales să locuiască acolo, într-o cameră de doar zece metri pătrați, transformată într-un mic univers de hârtie și amintiri.
Printre pereți plini de fotografii, diplome și icoane, el își continua studiile și scria lucrări științifice. Își împărțea timpul între rugăciune, citit și îngrijirea micilor pacienți. Nu avea mașină, nu avea casă, dar avea recunoștința a zeci de mii de oameni care îi datorau viața.
Deși unii îl considerau excentric, cei care l-au cunoscut știau că modestia lui era forma supremă de demnitate. Trăia simplu, dar era respectat ca un sfânt.
Profesorul care a format generații de medici
Dincolo de mii de intervenții chirurgicale, Alexandru Pesamosca a format generații întregi de medici. Studenții îl descriau ca pe un profesor sever, dar drept. Insista pe respectul față de pacient și pe atenția la detalii. Pentru el, chirurgia era un act de creație, nu o rutină.
A fost numit profesor universitar și membru al Academiei de Științe Medicale. A primit numeroase distincții, dar nu vorbea niciodată despre ele. „Titlurile nu valorează nimic dacă nu știi să pui mâna pe sufletul omului”, spunea adesea.
Moștenirea unui om care a schimbat medicina
Alexandru Pesamosca a murit în 2011, la vârsta de 81 de ani, dar amintirea lui rămâne vie în inimile pacienților și ale medicilor care i-au urmat exemplul. A lăsat în urmă nu doar o școală medicală, ci o lecție de viață despre ce înseamnă să trăiești pentru alții.
Pentru el, fiecare copil vindecat era un dar de la Dumnezeu. Fiecare zâmbet, o victorie asupra durerii. A refuzat să devină bogat într-o lume care măsoară succesul în proprietăți și conturi.
Alexandru Pesamosca a fost, mai presus de toate, un om care a iubit viața. Nu pe a lui, ci pe a celor din jur. Un medic care nu a reparat doar trupuri, ci și suflete. Un model de umanitate pentru toate generațiile.
