Prezentă în emisiunea lui Victor Ciutacu la România TV, Dana Budeanu a lansat un nou val de critici la adresa liderilor politici din România și Republica Moldova. Stilista i-a acuzat pe reprezentanții USR că au fost ipocriți prin participarea la sfințirea picturii Catedralei Naționale, în condițiile în care, spune ea, aceiași oameni cereau în trecut „spitale, nu catedrale”.
Dana Budeanu a comentat și apariția Maiei Sandu, despre care a spus ironic că este o „adidășoaică”, sugerând că președinta Republicii Moldova nu are rafinament vestimentar.
„Ei sunt toți atei. Vin ateii și sectanții peste noi”
În cadrul emisiunii, Dana Budeanu a afirmat că prezența membrilor USR la evenimentul religios de duminică, 26 octombrie, a fost o formă de ipocrizie politică. Ea i-a acuzat că au încercat să își asocieze imaginea cu biserica doar pentru câștig electoral, deși în trecut au promovat o agendă contrară valorilor creștine.
„Ei sunt pe alta planeta. Ei sunt toți atei. Ceea ce urmează sa spun este o exclusivitate. Vin ateii si sectanți, vin peste noi. Ceea ce urmează după pandemii si cai verzi de războaie care nu exista, este o reinviere a valului new age in România.”
„Suntem în acest nou val. Nu au cum să o ardă fără biserică”
Stilista a explicat că fenomenul la care asistăm în ultimii ani, prin care figuri publice și lideri politici se declară brusc credincioși, face parte dintr-o strategie de imagine. Ea consideră că acest comportament marchează o nouă etapă a unei mișcări globale care „atacă credința” sub pretextul toleranței și modernității.
„Faptul că ei au fost la inaugurare este la mișto. Nici n-au de ce, pentru că acesta este ultimul, atât asupra creștinismului, si pentru cine este curios, tot ceea ce se întâmplă vi se spune cu 10 ani înainte. Acest new age pe care l am anunțat, aceasta reînviere, in care este atacată credință la propriu, este ultima încercare de preluare a minții si sufletului, este pur control, nimic conspiraționist.” a completat Dana Budeanu.
Dana Budeanu, atac dur la adresa Maiei Sandu
În același context, Dana Budeanu a comentat ironic și stilul vestimentar al Maiei Sandu. Stilista a sugerat că președinta Republicii Moldova nu își alege potrivit ținutele pentru aparițiile publice și a folosit o expresie care a devenit imediat virală:
„Eu am crezut că o să vină în adidași. Ea este o adidășoaică”, a spus, amuzată, Dana Budeanu.
Budeanu a reamintit că, în trecut, reprezentanți ai USR au criticat Biserica Ortodoxă și proiectul Catedralei Mântuirii Neamului, promovând sloganul „vrem spitale, nu catedrale”. Acum, spune ea, aceiași politicieni participă la evenimente religioase pentru a obține capital de imagine.




















