David Popovici, în vârstă de 17 ani, a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, la Campionatele Mondiale de natație pentru juniori de la Lima.
David Popovici, un adevărat campion
David Popovici a dat, din nou, lovitura, cucerind medalia de aur în proba de 200 m liber, la Campionatele Mondiale de natație pentru juniori de la Lima. Românul a terminat cursa cu timpul de 1:46.18, cu care a stabilit și un nou record al competiției.
”România şi-a trecut în cont o nouă medalie de AUR la această ediţie a Campionatului Mondial de înot pentru juniori de la Lima. Succesul a fost realizat de extraordinarul David Popovici, în finala probei de 200 m liber. Sportivul antrenorului Adrian Rădulescu a încheiat cursa cu timpul de 1:46.18 min. şi a câştigat fără emoţii medalia de AUR cu un nou record al competiţiei”, este mesajul transmis de Federaţia Română de Nataţie. „Publicul m-a ajutat enorm, mă distrez, a fost o cursă foarte bună”, a declarat David Popovici, potrivit Pro Arena.
Campionatul Mondial de înot pentru juniori din Peru: medalia de aur pentru ştafeta de 4×100 m liber, cu record al competiţiei stabilit de David Popovici
Campionatul Mondial de înot pentru juniori 2022 a debutat marţi, 30 august, în Lima, capitala Republicii Peru. Înotătorii noștri au obținut trei rezultate excelente: aurul, adus de ştafeta masculină de 4x100m liber, şi argint, obţinut de Vlad Stancu la 400m liber. David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu au fost cei care au câştigat medalia de aur în proba de 4×100 m liber, la CM de înot din Peru. Popovici a stabilit un record al competiţiei la 100 m liber, cu timpul 47.07 s. Timpul României a fost 3:18.84 min. Pe locul doi s-a clasat Franţa (3:20.29 min.), iar pe poziţia a treia a terminat Lituania (3:20.41 min.).






















