Orașul sicilian Niscemi se confruntă cu o situație dramatică, care a scos sute de oameni în stradă și a determinat mobilizarea carabinierilor. Revolta localnicilor a izbucnit după ce un cartier întreg a început să se prăbușească în urma unei alunecări masive de teren, iar autoritățile sunt acuzate că nu au luat măsuri preventive, deși riscurile erau cunoscute de ani de zile.
Miercuri dimineață, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a ajuns în zonă pentru a evalua personal dezastrul. Aceasta a aterizat mai întâi la Catania, apoi s-a îmbarcat într-un elicopter, cu care a survolat regiunea afectată, însoțită de șeful Departamentului Național de Protecție Civilă. După inspecția aeriană, premierul s-a deplasat la primăria din Niscemi, unde a fost întâmpinată de localnici furioși, adunați în fața clădirii.
Decizia de ultim moment luată de Giorgia Meloni
Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv. Oamenii spun că trăiesc cu teamă permanentă și acuză autoritățile că au ignorat avertismentele din trecut. În 1997, o alunecare de teren similară a dus la prăbușirea mai multor clădiri, însă, potrivit locuitorilor, măsurile de consolidare au fost insuficiente sau inexistente.
Primarul orașului Niscemi, Massimiliano Conti, a declarat că situația este extrem de gravă, după ce o furtună puternică a provocat surparea unei porțiuni lungi de versant. Numeroase locuințe au ajuns periculos de aproape de marginea unei prăpastii, iar riscul de prăbușire este iminent.
Până în prezent, aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate din casele lor. Alunecarea de teren a început să dea semne de instabilitate încă de duminică și s-a extins rapid pe un front de aproximativ patru kilometri. Prăpastia continuă să se lărgească, alimentând temerile că ar putea înghiți inclusiv centrul istoric al orașului.
„Aceasta este o alunecare de teren dramatică”, a spus Massimiliano Conti, primarul orașului Niscemi, din sudul insulei, într-un videoclip postat pe rețelele sociale, îndemnându-i totodată pe locuitorii din afara zonelor izolate să „rămână acasă”, potrivit The Guardian.
Imaginile apărute în spațiul public arată case aflate în pragul prăbușirii, cu ziduri crăpate și teren surpat la doar câțiva metri distanță. Salvatore Cocina, directorul general al Protecției Civile din Sicilia, a avertizat că toate locuințele aflate pe o rază de 50–70 de metri sunt condamnate.
Din cauza riscurilor, școlile au fost închise marți, iar drumul care face legătura între Niscemi și orașul de coastă Gela a fost blocat complet. Niscemi are aproximativ 25.000 de locuitori. Mulți dintre cei evacuați s-au refugiat la rude, însă câteva sute de persoane și-au petrecut ultimele nopți într-o sală de sport amenajată ca adăpost temporar.
Guvernul italian a declarat luni stare de urgență în regiunile din sud afectate de Ciclonul Harry, care a lovit zona săptămâna trecută. Furtuna a adus ploi torențiale continue și valuri de până la nouă metri, provocând distrugeri masive în Sicilia, Calabria și Sardinia. Drumuri, structuri de protecție a coastelor și stațiuni de pe litoral au fost grav afectate, iar costul total al pagubelor este estimat la peste un miliard de euro.
Executivul de la Roma a alocat inițial 100 de milioane de euro pentru nevoile urgente ale zonelor cele mai afectate. Ministrul Protecției Civile, Nello Musumeci, a anunțat că, în perioada următoare, guvernul va adopta o nouă măsură interministerială pentru a permite refacerea și reconstrucția infrastructurii distruse.






















