Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri, la Berlin, după întâlnirea cu cancelarul german Friederich Merz, că ministerele Apărării din România și Germania vor semna un memorandum de colaborare. Documentul vizează consolidarea cooperării în domeniul apărării, inclusiv prin extinderea producției germane de armament în România, într-un context european marcat de investiții accelerate în securitate.
Vizita premierului român la Berlin a fost marcată de onoruri militare și un interes ridicat al presei pentru temele abordate în discuțiile bilaterale. După întâlnire, cei doi lideri au susținut declarații comune și au răspuns întrebărilor jurnaliștilor.
Ilie Bolojan a subliniat rolul strategic al Germaniei pentru economia României, amintind că aceasta este principalul partener economic al țării noastre.
„Germania este principalul partener economic al României”, a declarat premierul, precizând că investițiile germane depășesc 18 miliarde de euro.
Cooperare extinsă pe energie, industrie și apărare
Șeful Executivului de la București a arătat că România își propune să extindă colaborarea cu Germania în mai multe domenii-cheie.
„Ne propunem să dezvoltăm această colaborare pe energie, industrie și apărare, inclusiv prin programul european SAFE”, a spus Ilie Bolojan.
În acest context, premierul a anunțat că miniștrii Apărării din cele două țări vor semna un memorandum care va permite extinderea producției germane de armament în România.
Potrivit lui Bolojan, industria de apărare germană are deja o experiență solidă în cooperarea cu numeroase state europene, iar implicarea acesteia în România ar aduce beneficii ambelor părți.
„Industria de apărare germană lucrează eficient pentru multe țări din Europa, iar extinderea producției în România va fi un lucru benefic atât pentru România, cât și pentru Germania”, a afirmat premierul.
Apărarea aeriană, prioritate strategică
Ilie Bolojan a precizat că unul dintre obiectivele majore ale României în acest parteneriat îl reprezintă consolidarea capacităților de apărare aeriană.
„Apărarea aeriană este una dintre prioritățile noastre”, a subliniat acesta, adăugând că memorandumul va contribui și la standardizarea tehnicii militare utilizate de România.
Premierul a explicat că armonizarea echipamentelor și a standardelor este esențială pentru interoperabilitatea în cadrul NATO și pentru eficiența operațională a forțelor armate.
Mesajul cancelarului german
La rândul său, cancelarul Friederich Merz a vorbit despre importanța memorandumului, în contextul noilor angajamente asumate de statele europene în materie de apărare.
„Asumarea unui rol mai mare (în NATO) al țărilor din Europa devine o necesitate”, a declarat liderul de la Berlin.
Merz a subliniat că investițiile sporite în apărare sunt esențiale pentru securitatea continentului, într-un context geopolitic tot mai complicat.
Finanțare europeană prin programul SAFE
România beneficiază, în paralel, de sprijin financiar consistent din partea Uniunii Europene. Prin noul instrument financiar „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), Comisia Europeană alocă României suma de 16,68 miliarde de euro, a doua cea mai mare alocare din cadrul programului, după Polonia.
SAFE, cu o valoare totală de 150 de miliarde de euro, este conceput pentru a sprijini statele membre în realizarea rapidă a unor investiții majore în industria și tehnologia de apărare. Prin împrumuturi cu dobândă avantajoasă, România va putea finanța proiecte esențiale pentru modernizarea echipamentelor militare și pentru dezvoltarea capacității interne de producție.






















