Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi, 16 aprilie 2026, să respingă contestația formulată de Horațiu Potra și să mențină măsura arestării preventive în dosarul în care acesta este implicat, alături de Călin Georgescu.
Hotărârea instanței supreme confirmă decizia anterioară și este definitivă la acest nivel procedural.
ÎCCJ menține arestarea preventivă
Potrivit minutei instanței, judecătorii au respins ca nefondată contestația depusă de Horațiu Potra împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel București.
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Potra Horaţiu împotriva încheierii din data de 7 aprilie 2026, pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în dosarul nr. 6008/2/2025/a1.14. Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu, astăzi, 16 aprilie 2026.“, se arată în minuta instanței.
În urma deciziei, Horațiu Potra va trebui să achite și suma de 300 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Dosarul intră în faza de judecată pe fond
Cazul face parte dintr-un dosar penal aflat pe rolul Curtea de Apel București, unde mai multe persoane sunt cercetate pentru fapte grave, inclusiv acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Dosarul, care implică peste 20 de inculpați, a trecut de etapa camerei preliminare. Instanța a stabilit că rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este legal, iar procesul poate continua pe fond.
Acuzații privind acțiuni împotriva ordinii constituționale
În acest dosar, Călin Georgescu este judecat pentru complicitate la tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale și pentru comunicarea de informații false în formă continuată.
Alături de acesta, Horațiu Potra este acuzat de tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale, precum și de infracțiuni legate de arme, muniții și materiale explozive.
Potrivit anchetatorilor, cazul ar avea la bază un plan conceput în decembrie 2024, imediat după anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională a României.
Planul anchetatorilor și intervenția autorităților
Procurorii susțin că, în dimineața zilei de 7 decembrie 2024, Călin Georgescu s-ar fi întâlnit cu Horațiu Potra într-un centru de echitație din Ciolpani, unde ar fi discutat organizarea unor acțiuni violente în București.
Ancheta indică faptul că ar fi fost constituit un grup de 21 de persoane, care urma să ajungă în Capitală pentru a deturna protestele pașnice în acțiuni violente.
Conform datelor din dosar, membrii grupului ar fi plecat în noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, din mai multe localități, având asupra lor obiecte precum cuțite, bastoane telescopice, spray-uri lacrimogene, topoare, pistoale și materiale pirotehnice.
Intervenția autorităților, în urma unui apel la 112, a dus la oprirea acestora în trafic, în apropierea Bucureștiului, înainte ca planul să fie pus în aplicare.
Declarațiile lui Călin Georgescu
La ieșirea din instanță, Călin Georgescu a avut declarații critice la adresa autorităților și a guvernării, vorbind despre un „guvern iresponsabil”, pierderea suveranității și direcția economică a țării.
De asemenea, acesta a transmis un mesaj susținătorilor, îndemnând la „statornicie” și la apărarea valorilor naționale.
Sursa foto: Arhivă




















