Redactia.ro

Decizie fără precedent! Parlamentul a adoptat o lege care schimbă totul

Parlament

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind prevenirea și combaterea femicidului. Este pentru prima dată când această infracțiune este definită explicit în legislația din România.

Legea a fost votată cu o majoritate covârșitoare: 284 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și două abțineri. Actul normativ urmează să fie trimis președintelui pentru promulgare.

Definirea femicidului în legislația românească

Proiectul introduce în mod oficial noțiunea de femicid, ca formă de violență bazată pe gen. Potrivit noii legi:

„femicidul este uciderea cu intenţie a unei femei, precum şi moartea unei femei survenită ca urmare a loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, ori a altor infracţiuni săvârşite cu violenţă, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de o terţă parte”.

Fapta este încadrată similar omorului calificat și poate fi pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau chiar cu detenție pe viață.

Statistici alarmante: zeci de cazuri anual

Datele incluse în expunerea de motive arată amploarea fenomenului în România.

„Din cele 33 de infracţiuni de omor comis asupra unui membru de familie înregistrate de IGPR în cele 8 luni ale anului 2025 (până la depunerea proiectului de lege n.red), 69% au fost femicide comise de un membru al familiei (23 de femei/fete ucise)¹. În medie, aproximativ 3 cazuri de femei/fete ucise pe lună de un membru de familie”.

La nivelul întregului an, situația este și mai gravă. În ultimele 12 luni au fost înregistrate 59 de cazuri de femicid, ceea ce înseamnă aproximativ cinci victime pe lună.

Măsuri suplimentare pentru protecția victimelor

Noua lege introduce și măsuri de protecție pentru copiii rămași orfani în urma acestor crime, care sunt recunoscuți ca victime directe. De asemenea, sunt prevăzute pedepse mai dure în situațiile în care actele de violență au loc în prezența minorilor.

Un alt element important este faptul că, în cazurile de violență de gen, acțiunea penală poate fi declanșată din oficiu, fără a mai fi nevoie de o plângere din partea victimei.

Critici privind „suprareglementarea”

Deși legea a avut o susținere largă, nu au lipsit criticile în timpul dezbaterilor din Parlament. Deputata neafiliată Raisa Enachi a declarat:

„Există deja reglementare în Codul Penal. Introducerea unor noi clauze agravante duce la confuzie juridică”.

Aceasta a fost singura care a votat împotriva proiectului. În replică, inițiatoarea Alina Gorghiu a răspuns:

„Este foarte simplu să desființezi un proiect când nu ai lucrat la el și să arunci cu noroi de pe margine”.

Dezbateri și în Senat

Și în Senat au existat opinii critice, chiar dacă proiectul a fost susținut.

Senatoarea AUR Cristina Dumitrescu a afirmat:

„AUR va vota pentru acest proiect legislativ, pentru că suntem un partid creştin, pentru că preţuim familia, pentru că nu ne dorim violenţă domestică, însă vreau să vă spun că avem de a face cu o suprareglementare. Omorul calificat există în legislaţia românească, iar o crimă rămâne tot o crimă, indiferent că este vorba de o femeie, de un bărbat sau de un copil”.

Urmează promulgarea

După votul final din Parlament, legea merge acum la președintele României pentru promulgare.

Adoptarea acestui act normativ marchează un pas important în recunoașterea și sancționarea violenței împotriva femeilor, într-un context în care statisticile arată o realitate îngrijorătoare.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: