Redactia.ro
Home » Stiri » Deficitul bugetar de pe primele două luni a scăzut cu 300 mil. lei față de 2018, la 5,2 miliarde lei

Deficitul bugetar de pe primele două luni a scăzut cu 300 mil. lei față de 2018, la 5,2 miliarde lei

Deficitul bugetar de pe primele două luni a scăzut cu 300 mil. lei față de 2018, la 5,2 miliarde lei

Execuția bugetului general consolidat, pe baza datelor operative de execuție, s-a încheiat pe primele două luni ale anului 2019 cu un deficit de 5,2 miliarde de lei, respectiv 0,51% din PIB, față de 5,5 miliarde lei, respectiv 0,58% din PIB înregistrat în aceeași perioadă a anului 2018.

Veniturile bugetului general consolidat, sunt în sumă de 46,7 miliarde lei, reprezentând 4,6% din PIB, comparativ cu 4,5% din PIB în anul 2018. Procentual, veniturile au fost cu 10,4% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor prezentate luni de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

Se înregistrează creșteri față de primele două luni ale anului precedent în cazul încasărilor din accize (+22,2%), contribuții de asigurări (+27%), TVA (+14,1). Încasările din contribuțiile de asigurări au fost influențate de creșterea efectivului de salariați din economie, a câștigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar și de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA au crescut cu 14,1% față de realizările aceleiași perioade a anului 2018, ajungând la o valoare de 10,8 miliarde lei.

De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 11,3%.

S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii și venit cu 25,2% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018.

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 2,4 miliarde lei.

Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 51,9 miliarde lei, cu 8,6% mai mari față acceași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile de personal sunt cu 25,2% mai mari față de cele realizate în primele două luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 21,5% față de primele două luni ale anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, dar și la bugetul de stat.

Se înregistrează de asemenea creșterea cheltuielilor cu dobânzile cu 15,7%.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 18%, fiind influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, de creșterea nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 1,6 miliarde lei.

Sursa mediafax.ro

Citește și: Recalcularea pensiilor. Ce pensii se vor mări de luna aceasta

Curs valutar 1 aprilie 2019. Surpriză la casele de schimb. Cât este 1 Euro

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect