Redactia.ro

Detalii cutremurătoare despre tragedia din Bacău. Ce s-a întâmplat înainte ca Florentina să fie ucisă

Poliția nu treceti

O tragedie cutremurătoare a avut loc în județul Bacău, unde o tânără de 24 de ani și-a pierdut viața după ce a fost atacată cu un cuțit de partenerul său. Scenele s-au petrecut chiar în fața băiețelului lor de numai cinci ani, care a asistat neputincios la conflict.

Potrivit apropiaților, copilul a încercat să își ajute mama în ultimele clipe, fără să înțeleagă gravitatea situației.

„Băieţelul mi-a sărit în braţe, «bunică, bunică, hai că tati cu mami se ceartă». Ea voia să fugă, ca să se ferească de el”, a povestit Magda Bechea, mama bărbatului acuzat de crimă, potrivit Observatornews.ro. 

Rudele susțin că între cei doi existau tensiuni de mai mult timp, iar bărbatul era extrem de gelos. În ziua tragediei, conflictul a degenerat, iar tânăra a fost atacată cu brutalitate.

Martor la întreaga scenă, copilul a încercat să își salveze mama.

„Da. A adus şi apă ca să-i dea o gură, dar nu mai era la ce”, a declarat Magda Bechea.

Tânăra a fost găsită cu multiple plăgi înjunghiate

Echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru femeia de 24 de ani.

„Victima a fost găsită în curtea casei, plăgi multiple înjunghiate la nivelul abdomenului şi a membrului superior stâng”, a declarat Aura Crețu, manager al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

Moartea tinerei a provocat un val de durere în rândul familiei, care susține că amenințările existau de mult timp.

Familia spune că au existat amenințări înainte de tragedie

Mama victimei afirmă că fiica sa era amenințată în mod repetat.

„Ameninţări, că tot îmi omoară”, a spus aceasta.

Femeia susține că au existat și situații în care autoritățile au fost sesizate.

„Da, că şi eu am fost bătută”, a declarat mama tinerei.

Și fratele victimei a povestit momentul în care a aflat despre tragedie.

„Persoana care a ucis-o, m-a sunat şi mi-a zis: vino să iei şi să te speli pe cap cu ea. Când am ajuns, era prea târziu, era moartă”, a spus acesta.

Suspectul a fost găsit ascuns după crimă

După atac, bărbatul a părăsit locul faptei. Polițiștii au început imediat căutările și l-au găsit la scurt timp.

Potrivit anchetatorilor, acesta se ascunsese în podul unei construcții aflate în apropierea locului unde s-a produs crima.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

Copilul a fost preluat de familie și va primi sprijin psihologic

După evenimentele dramatice la care a fost martor, băiețelul de cinci ani a fost preluat de rude și se află în siguranță.

„În regim de urgenţă, echipa mobilă a intervenit în teren şi ca urmare a evaluării iniţiale, copilul a fost plasat în familia extinsă şi este în prezent securizat”, a declarat Ada Delia Bîlc, șef Centru Telefonul Copilului 119.

Specialiștii spun că micuțul va avea nevoie de sprijin psihologic pentru a depăși trauma provocată de evenimentele la care a asistat.

Moartea Florentinei este al unsprezecelea caz de femicid înregistrat în România de la începutul anului 2026. Potrivit legislației, fapta este încadrată la omor calificat și poate fi pedepsită cu până la 25 de ani de închisoare sau chiar detențiune pe viață.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: