Procurorii Dan Voinea și Marian Sântion au făcut declarații care adâncesc misterul în cazul morții Rodicăi Stănoiu, fost ministru al Justiției. Cadavrul acesteia a fost exhumat luni, 15 decembrie, după ce polițiștii criminaliști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov s-au sesizat din oficiu, ca urmare a suspiciunilor apărute în spațiul public privind circumstanțele decesului. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în acest dosar sunt efectuate cercetări pentru ucidere din culpă și acces ilegal la un sistem informatic.
Între timp, au apărut și primele informații rezultate în urma necropsiei. Surse apropiate anchetei susțin că trupul neînsuflețit al Rodicăi Stănoiu nu prezintă leziuni care să indice o legătură directă cu decesul. De asemenea, examinarea toxicologică nu a scos la iveală indicii ale unei morți violente.
Dezvăluiri halucinante în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Chiar și în lipsa unor dovezi clare de violență, cazul continuă să ridice numeroase semne de întrebare. În exclusivitate, s-a relatat că, în luna martie, Rodica Stănoiu se afla într-o stare fizică foarte bună, fără să existe indicii că sfârșitul ar fi fost iminent sau explicabil medical într-un interval atât de scurt.
Pentru a înțelege mai bine complexitatea situației, au fost solicitate opiniile unor specialiști cu experiență vastă în anchete sensibile. Procurorii Dan Voinea și Marian Sântion, ambii cu o carieră solidă în domeniul penal, au oferit perspective diferite asupra acestui caz.
Dan Voinea a declarat că, la o primă analiză, decesul pare să fie unul natural, dar contextul personal ridică semne de întrebare.
„La prima vedere pare o moarte naturală. În experienţa mea profesională, am văzut cazuri multe de bătrâni care trăiau cu fete tinere, mai puţin invers. Îmi este greu să cred că între cei doi ar fi putut exista semne clare de iubire. Un astfel de caz nu am mai întâlnit” a fost de părere Dan Voinea.
Marian Sântion a avut o abordare mai rezervată, subliniind dificultatea reconstrucției faptelor.
„Deși există suspiciuni rezonabile cazul de față poate intra cu ușurință în sfera celor subiective. Şi da, chiar dacă convine unora, sau nu, dar trebuie respectate toate aceste proceduri; iar acuma este foarte greu de reconstruit totul, cu minuţiozitate. Dar, în egală măsură recunosc că se pot ridica mari semne de întrebare, cum de – a putut a sta împreună la o aşa mare diferenţă, ca vârstă!
Nu este exclus ca procurorul care se va ocupa de cazul acesta să ia în calcul şi metoda “Lover Boy”, cât şi restul de elemente care duc la aşa ceva. Nu exclude nici alte motive, cu alte nuanţe. Totul îmi pare, în cazul acesta, într-o continua dinamică”, spune și Marian Sântion.
Acesta a adăugat că, pe parcursul anchetei, ar putea ieși la iveală elemente care în prezent nu sunt vizibile. În același timp, a atras atenția asupra faptului că multe aspecte ar fi trebuit clarificate înainte de înhumare, când probele erau mai proaspete și mai ușor de analizat.
De asemenea, acesta a specificat şi că „e foarte posibil ca să asistăm de-a lungul cercetărilor şi la descoperirea unor alte motive, unele care azi nu sunt la vedere. Dar, asta mă miră, că profesioniștii din domeniu nu au căutat a lămuri toate aceste aspecte, încă de la început, înainte să fi fost înhumată. Atunci probele erau mai proaspete, mai evidente”, a concluzionat acesta.
Pe surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, au apărut informații potrivit cărora Marius, partenerul mult mai tânăr al Rodicăi Stănoiu, ar fi putut fi doar o piesă într-un context mai larg, iar anumite persoane apropiate ar fi urmărit alte interese imediat după decesul fostei ministre.
Deocamdată, anchetatorii se bazează pe puține elemente concrete: fotografii rămase în urma acesteia și declarații făcute anterior. Potrivit unor participanți la un eveniment desfășurat la Iași, Rodica Stănoiu ar fi spus, atunci când a fost întrebată cum face față singurătății: „Am pe cineva mult mai tânăr, dar nu a dorit să vină aici”.



















