Un incident grav a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în zona triajului gării din Târgu-Neamț. Doi adolescenți în vârstă de 17 ani au suferit răni grave după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face un selfie și s-au electrocutat.
Doi adolescenți, în stare gravă după ce s-au urcat pe un tren pentru un selfie
Potrivit informațiilor preliminare furnizate de polițiști, accidentul s-a produs în jurul orei 23:30. Cei doi tineri, împreună cu alți prieteni, se aflau în zona gării când au decis să urce pe un vagon, aparent fără să conștientizeze pericolul reprezentat de instalația electrică de deasupra acestuia. La un moment dat, s-a produs o descărcare electrică de înaltă tensiune, care i-a aruncat pe cei doi la pământ, potrivit Newsweek.
Incident tulburător în Târgu-Neamț
Ambulanțele au sosit la fața locului în scurt timp, iar cei doi adolescenți au fost preluați și transportați de urgență la spital. Medicii au confirmat că ambii pacienți au suferit arsuri severe și necesită îngrijiri medicale de specialitate, urmând să fie monitorizați atent în perioada următoare.
Ancheta este în curs de desfășurare, polițiștii deschizând un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Autoritățile atrag atenția asupra pericolelor majore generate de astfel de comportamente riscante, în special în rândul adolescenților care caută senzaționalul pe rețelele sociale.
Sursa foto: Arhivă