Georgescu Dragos
Fotbalul românesc este mai sărac. Lajos Sătmăreanu, unul dintre cei mai respectați fundași din istoria echipei naționale și un nume emblematic al Stelei București, a încetat din viață la vârsta de 81 de ani. Vestea a fost anunțată de clubul Steaua, printr-un mesaj emoționant, iar întreg sportul românesc își ia rămas bun de la un fotbalist care a lăsat o amprentă puternică, atât pe teren, cât și în afara lui.
Sătmăreanu a fost un simbol al dăruirii, al muncii și al corectitudinii, un sportiv care și-a servit echipa de club și naționala cu devotament timp de mai bine de un deceniu. A îmbrăcat de 271 de ori tricoul Stelei, între 1965 și 1975, și a strâns 42 de selecții la echipa națională. Printre momentele de glorie se numără participarea la Campionatul Mondial din 1970, desfășurat în Mexic, unde a fost titular incontestabil în toate meciurile din grupă.
Doliu în fotbalul românesc. A murit un fotbalist uriaș. A jucat trei meciuri pentru România la Mondial
Născut la 21 ianuarie 1944 în Salonta, județul Bihor, Lajos Sătmăreanu și-a început cariera de fotbalist în orașul natal, dar consacrarea a venit odată cu transferul la Steaua București. În 1965, ajungea la clubul Armatei și avea să rămână acolo timp de 10 ani, până în 1975, devenind unul dintre cei mai longevivi și apreciați fundași dreapta ai echipei.
În această perioadă, Sătmăreanu a adunat 271 de apariții în tricoul roș-albastru, cucerind un titlu de campion al României și cinci Cupe ale României, un palmares remarcabil pentru un apărător. Pe lângă cifrele impresionante, ce l-au consacrat în istoria clubului, el a rămas în memoria fanilor Stelei și prin stilul său de joc sobru, dar elegant, prin poziționarea impecabilă și prin inteligența tactică.
Colectivul Stelei București a transmis un mesaj de condoleanțe prin care și-a exprimat regretul profund față de pierderea celui care a fost „un stâlp al apărării și un exemplu de conduită pentru generațiile viitoare”.
Performanță remarcabilă la echipa națională
Pe lângă cariera la nivel de club, Lajos Sătmăreanu a fost și un jucător de bază al echipei naționale a României în anii ’60 și începutul anilor ’70. A bifat 42 de selecții în tricoul naționalei, într-o perioadă în care fotbalul internațional devenea tot mai competitiv. A făcut parte din generația care a dus România la Campionatul Mondial din 1970, desfășurat în Mexic, după o absență de mai bine de trei decenii de la turneele finale.
La acea competiție, Sătmăreanu a fost titular în toate cele trei meciuri din faza grupelor, împotriva unor adversari redutabili: Anglia, Cehoslovacia și Brazilia. România a fost eliminată încă din grupe, dar prestațiile jucătorilor au fost apreciate, inclusiv de presa internațională, care a remarcat combativitatea și organizarea echipei.
Într-un interviu acordat în 2022 publicației Gazeta Sporturilor, fostul fundaș mărturisea că, deși echipa a fost lăudată pentru jocul din acel turneu, el a rămas cu un gust amar: „În ciuda părerii generale că ne-am descurcat onorabil, eu consider că puteam mult mai mult. Din păcate, s-au făcut greșeli la toate capitolele, iar asta ne-a privat de o performanță cu adevărat excepțională”.
Această sinceritate i-a caracterizat întreaga carieră. Nu a fost un om al vorbelor mari, ci al adevărului și al lucidității, chiar și atunci când era incomod pentru unii.
Un gol pentru istorie și o replică memorabilă
Sătmăreanu a marcat un singur gol în tricoul naționalei, dar ce gol! A fost în barajul pentru calificarea la Euro 1972, împotriva Ungariei, într-un meci desfășurat la Budapesta. Partida s-a încheiat 1-1, iar reușita sa a avut nu doar o semnificație sportivă, ci și una profund personală.
Fostul fundaș a rememorat acel moment într-un interviu, cu o sinceritate dezarmantă: „Așa a vrut Dumnezeu, să le închid gura tuturor celor care râdeau de mine și mă făceau «bozgor». E vina mea că m-am născut la Salonta, la câțiva kilometri de Ungaria?!”.
Pentru Sătmăreanu, acel gol a fost o formă de revendicare identitară, un răspuns dat prejudecăților care îl urmăreau de tânăr. A dovedit pe teren, prin muncă și valoare, că naționalitatea nu se măsoară în stereotipuri, ci în loialitate, curaj și respect pentru tricolor.
Un antrenor dedicat generațiilor tinere
Chiar și după retragerea din activitatea competițională, Lajos Sătmăreanu nu s-a îndepărtat niciodată de fotbal. A ales să lucreze cu copiii și juniorii, într-o activitate mai puțin vizibilă, dar esențială pentru formarea viitorilor jucători. Până în urmă cu trei ani, la vârsta de aproape 78 de ani, încă activa ca antrenor de juniori la clubul Steaua.
Pentru mulți dintre tinerii care l-au cunoscut, el a fost mai mult decât un antrenor. A fost un mentor, un exemplu de disciplină și modestie, un om care nu vorbea mult, dar care inspira respect prin prezență. Nu cerea niciodată mai mult decât oferea el însuși.
Colegii din cadrul centrului de juniori și foști elevi au rememorat, în ultimele ore, momente petrecute alături de el. L-au descris drept „un om cald, dar exigent”, „un domn al fotbalului” și „o enciclopedie vie a sportului românesc”. A contribuit, în liniște, la formarea a zeci de tineri care au ajuns să joace în ligile profesioniste sau să urmeze cariere în afara fotbalului, dar cu valorile învățate de la el.
Moștenirea lui Lajos Sătmăreanu în fotbalul românesc
Într-o lume a fotbalului tot mai orientată spre imagine, marketing și rețele sociale, figura lui Lajos Sătmăreanu rămâne una aparte. A fost un jucător de esență, nu de formă. Un fundaș care punea echipa mai presus de sine, un profesionist care își cunoștea limitele, dar care nu înceta să se autodepășească.
Moștenirea sa este una dublă: pe de o parte, prin performanțele de necontestat – participarea la un Mondial, trofee cu Steaua, selecții la națională; pe de altă parte, prin modelul moral pe care l-a oferit. A fost un om de caracter, care nu a căutat niciodată lumina reflectoarelor, dar care a strălucit prin demnitate.
