Georgescu Dragos
Comunitatea juridică din Cluj și din întreaga țară este în doliu după moartea judecătoarei Ramona Mornăilă, un magistrat respectat al Curții de Apel Cluj, cunoscut pentru echilibrul, blândețea și modestia sa. La doar 49 de ani, destinul i-a fost frânt mult prea devreme, la două zile după ce președintele României a semnat decretul de pensionare. Un document care, pentru mulți magistrați, reprezintă încununarea unei cariere și momentul de tranziție către un alt capitol, însă pentru Ramona Mornăilă a venit prea târziu: boala incurabilă cu care lupta de luni întregi nu i-a mai lăsat timp.
Doliu în magistratură. A murit una dintre cele mai cunoscute judecătoare din România. Avea 49 de ani și se pensionase doar de două zile
Dispariția sa lasă în urmă un gol imens, nu doar în sistemul judiciar, ci și în familia ei, unde fiica aflată în clasa a XII-a a rămas fără sprijinul unui părinte dedicat, care a purtat până la capăt o luptă dureroasă, dar discretă, în speranța că va mai câștiga puțin timp alături de copilul său.
Puțini știau că judecătoarea Ramona Mornăilă trece printr-o suferință atât de grea. Deși colegii îi observaseră uneori paliditatea și fragilitatea din ultimele luni, aproape nimeni nu a bănuit cât de avansată era boala. Ramona a ales să-și ducă durerea în tăcere, cu discreție și demnitate, așa cum a trăit întreaga sa viață profesională și personală. Nu s-a plâns, nu a dramatizat, nu a vorbit public despre suferința ei.
„S-a stins discret, așa cum a și trăit”, au spus cei care au cunoscut-o. Această discreție a fost un element definitoriu: un om care nu căuta atenția, un magistrat care nu ridica vocea, o prezență care nu umplea încăperea prin autoritate artificială, ci prin calm, profesionalism și o formă rară de bunătate.
Boala incurabilă cu care s-a luptat luni întregi a lăsat urme vizibile abia în ultimele săptămâni. Ramona spera, spun apropiații, să reziste până ce fiica ei termina liceul. Își dorea, cu toată ființa, „doar să rămână încă puțin alături de copilul ei”. Această dorință simplă, dar sfâșietoare, a devenit motorul unei lupte purtate în tăcere, cu o putere pe care doar un părinte îndurerat o poate avea.
Un magistrat respectat, apreciat și iubit
În lumea juridică din Cluj, Ramona Mornăilă era cunoscută ca un magistrat echilibrat, cu o conduită impecabilă și un comportament profesional care inspira respect prin modestie și corectitudine. Colegii ei spun că era „blândă, decentă, bună”, iar unii o descriu drept „prea timidă pentru meseria de judecător”, o trăsătură care i-a cucerit însă pe cei care i-au trecut prin sala de judecată.
Într-un domeniu marcat adesea de tensiune, ritm alert și proceduri rigide, Ramona avea un stil aparte. Nu ridica tonul, nu brusca părțile, nu genera conflicte inutile. Avea un mod calm de a conduce ședințele, iar autoritatea ei nu provenea din postura rigidă tipică unor magistrați, ci din echilibrul fiecărui gest, din răbdare și din felul în care știa să asculte.
Martorii din sala ei de judecată își amintesc aceeași imagine: o femeie cu o voce caldă, cu ochii mereu atenți, gata să explice proceduri, să lămurească neînțelegeri sau să dea timp celor aflați în dificultate. Nu privea de sus, nu desconsidera, nu judeca oamenii în mod gratuit. Pentru mulți, întâlnirea cu ea a fost o surpriză plăcută într-un sistem perceput adesea ca rigid și impersonal.
Colegii săi subliniază că nu au auzit-o niciodată ridicând tonul sau umilind pe cineva. Era, spun ei, un exemplu de modestie și profesionalism, un om rar într-o profesie unde presiunea poate modifica uneori comportamentele. Tocmai această modestie, spun cei apropiați, era semnul valorii sale autentice.
Un detaliu tulburător, menționat de colegii săi și devenit cunoscut odată cu vestea morții, este momentul pensionării. Decretul de eliberare din funcție prin pensionare a fost semnat cu doar două zile înainte ca Ramona să moară. Deși pentru mulți magistrați acest moment este o încununare a muncii de o viață, pentru ea a sosit prea târziu.
Nu a mai apucat să simtă nici măcar simbolic trecerea spre o etapă mai liniștită, departe de ritmul intens al Curții de Apel. Boala a învins înainte ca ea să se poată bucura de măcar câteva clipe de libertate față de obligațiile profesionale. Pentru cei care au cunoscut-o, acest detaliu a adâncit sentimentul de nedreptate și tristețea colectivă.
O pierdere resimțită profund în Curtea de Apel Cluj
Curtea de Apel Cluj, instituția în care Ramona Mornăilă și-a desfășurat activitatea, a transmis un mesaj de profund regret la aflarea veștii:
„Îndurerat și cu sufletele cernite de durere, personalul Curţii de Apel Cluj, judecători și grefieri, regretă nespus plecarea prematură a doamnei RAMONA MORNĂILĂ, judecător în cadrul Secției penale și de minori. Profesionist desăvârşit și competent, prin întreaga sa activitate, judecătorul Ramona Mornăilă s-a dăruit actului de justiţie”.
Aceste cuvinte, simple și directe, reflectă nu doar respectul instituției, ci și durerea personală a colegilor care au lucrat ani la rând alături de ea. Prin această pierdere, Curtea nu pierde doar un magistrat, ci un exemplu de comportament profesional, un model de echilibru și decență.
În comunicatul public transmis, colecții au adăugat:
„Suntem alături de familia îndoliată, în aceste momente cumplite și ne exprimăm profundul regret și întreaga noastră compasiune”.
Mesajul a fost preluat și de alte publicații, inclusiv de Muzica Instanțelor, unde mulți colegi și colaboratori au transmis cuvinte de omagiu.
O viață dedicată justiției, dar mai ales copilului său
Deși cunoscută ca un magistrat discret și profesionist, Ramona era, înainte de toate, mamă. Fiica ei, elevă în clasa a XII-a, se confruntă acum cu una dintre cele mai grele pierderi imaginabile, într-un moment crucial al vieții. Prietenii apropiați spun că Ramona își dorea enorm să mai rămână alături de fiica sa până la examenul de bacalaureat și până la începerea vieții de adult a acesteia.
Dincolo de dosare, legislație și perspectiva profesională, Ramona a fost o mamă care a încercat să protejeze copilul de suferință, ferindu-l de detaliile bolii, ascunzându-și durerile și păstrând un zâmbet liniștitor cât timp a putut. În ciuda slăbirii fizice, a continuat să-și mențină prezența în viața fiicei sale și să-i ofere încurajări, sfaturi și sprijin emoțional.
Pentru familia sa, pierderea este copleșitoare. Zilele care urmează vor fi grele, încărcate de formalități, lacrimi și un gol pe care nicio altă prezență nu-l poate umple. Pentru o adolescentă aflată la început de drum, această tragedie are o greutate greu de cuprins în cuvinte.
O profesie în care a lăsat o amprentă unică
În Cluj, numele Ramonei Mornăilă era rostit cu respect în rândul profesioniștilor dreptului. Fie că era vorba de avocați, grefieri, justițiabili sau colegi magistrați, toți aveau aceeași percepție: un om bun, un judecător echilibrat, un profesionist impecabil.
Acest tip de reputație nu se construiește ușor. În justiție, fiecare gest, fiecare ton, fiecare decizie contează. A fi magistrat înseamnă responsabilitate, presiune și expunere permanentă. A fi însă un magistrat bun, respectat și iubit este mult mai greu. Iar Ramona Mornăilă a reușit să fie exact asta: un judecător pe care oamenii și-l vor aminti cu respect.
De aceea, moartea sa lasă un gol nu doar în sistem, ci într-o comunitate care are nevoie de astfel de exemple.
Într-o perioadă în care încrederea în sistemul judiciar este adesea pusă la încercare, oameni precum Ramona Mornăilă sunt exact opusul percepțiilor negative. Ea reprezenta normalitatea, decența, profesionalismul. Era un magistrat pe care oricine și l-ar fi dorit în fața sa: calm, corect, sincer.
Colegii care au lucrat cu ea ani la rând spun că nu o vor uita niciodată. Pentru ei, pierderea este personală, nu doar profesională. Pentru grefieri, avocați și personalul auxiliar, Ramona a fost „judecătoarea care nu țipa niciodată”, „cea care asculta”, „cea care vorbea frumos cu toți”.
Astfel de descrieri conturează portretul unui om care a reușit să schimbe percepții, să tempereze tensiuni și să creeze un spațiu de liniște într-un domeniu marcat adesea de rigiditate.
