Georgescu Dragos
Presa din România este în doliu după dispariția jurnalistei Brîndușa Armanca, una dintre vocile cunoscute ale jurnalismului timișorean și românesc. De-a lungul unei cariere impresionante, aceasta a lucrat în televiziune, radio și presa scrisă, a condus TVR Timișoara și Institutul Cultural Român de la Budapesta și a format generații întregi de viitori jurnaliști.
Doliu în TVR. S-a stins o jurnalistă care a scris istorie în presa din România
Brîndușa Armanca a fost jurnalistă, scriitoare, profesor universitar și o prezență constantă în viața publică. A continuat să scrie și să investigheze chiar și după zeci de ani petrecuți în presă, abordând subiecte dificile și teme de interes public.
Dispariția sa lasă un gol important în comunitatea jurnalistică din Timișoara, oraș de care o mare parte a activității sale profesionale a fost strâns legată.
Rămân în urmă mii de articole, sute de emisiuni, documentare, cărți, investigații și numeroși jurnaliști care au trecut prin cursurile sale.
Vestea dispariției Brîndușei Armanca a provocat tristețe în lumea presei.
Pentru cei care au urmărit televiziunea regională în ultimele decenii, numele său este strâns legat de TVR Timișoara.
Pentru alții, Brîndușa Armanca a fost profesoara care le-a explicat ce înseamnă responsabilitatea jurnalistului.
Pentru cititorii presei scrise și online, a fost jurnalista care a continuat să pună întrebări chiar și atunci când răspunsurile erau incomode.
Brîndușa Armanca s-a născut la 27 octombrie 1954, la Câmpulung Moldovenesc, în județul Suceava.
A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, promoția 1977, iar ulterior a devenit doctor în filologie al Universității din București.
Activitatea sa în presă a început devreme.
Debutul jurnalistic este consemnat în anul 1978, la revista „Orizont” din Timișoara.
Avea să urmeze o carieră care s-a întins pe parcursul mai multor decenii și care a traversat două perioade fundamental diferite ale presei românești: anii comunismului și presa liberă construită după Revoluția din 1989.
A lucrat în presa scrisă, radio și televiziune.
A fost reporter, realizator, director, profesor și autor.
Indiferent de funcția ocupată, jurnalismul a rămas una dintre constantele vieții sale.
Brîndușa Armanca, unul dintre numele importante ale TVR Timișoara
O parte esențială a carierei Brîndușei Armanca este legată de TVR Timișoara.
A condus studioul regional timp de aproximativ șase ani și a fost implicată în realizarea unui număr mare de emisiuni, interviuri, reportaje și documentare.
În perioada 1997-2003 a ocupat funcția de director al TVR Timișoara.
În paralel, între 1997 și 1999, a fost membră în Comitetul Director al Societății Române de Televiziune.
Pentru publicul din vestul țării, Brîndușa Armanca a devenit una dintre figurile recognoscibile ale televiziunii regionale.
A realizat numeroase producții de autor.
Printre acestea s-au numărat talk-show-uri precum „Pe fază”, „Totul la vedere”, „Gura presei” sau „Semne de întrebare”.
Nu s-a limitat însă la emisiunile de studio.
Documentarul și reportajul au reprezentat o componentă importantă a activității sale.
Unele dintre filmele realizate de Brîndușa Armanca au fost recompensate cu premii naționale și internaționale.
„Timișoara, mica Vienă”, realizat în 1998, a primit Marele Premiu și trofeul TeleVest.
Documentarul „Holi” a fost recompensat în 1999 cu un premiu APTR.
Au urmat alte producții premiate, printre care „Ava, mai mult decât un portret-robot”, „Boemă de Timișoara” și „Timișoara. Fețele orașului”.
Pentru Brîndușa Armanca, televiziunea regională nu era doar o versiune mai mică a televiziunii naționale.
Era o modalitate prin care comunitatea își putea spune propriile povești.
A făcut jurnalism într-o perioadă în care presa își căuta libertatea
Cariera Brîndușei Armanca a traversat una dintre cele mai complicate perioade din istoria recentă a jurnalismului românesc.
A început să lucreze înainte de 1989.
După Revoluție, presa românească a trecut printr-o transformare uriașă.
Libertatea editorială trebuia construită aproape de la zero.
Jurnaliștii trebuiau să învețe să lucreze într-un sistem în care întrebările adresate puterii nu mai erau, cel puțin teoretic, controlate de stat.
Brîndușa Armanca s-a aflat în mijlocul acestei transformări.
Între 1991 și 1999 a fost corespondentă pentru Radio Europa Liberă.
A lucrat și pentru săptămânalul „Expres”, una dintre publicațiile importante ale primilor ani de după Revoluție.
Anterior fusese redactor la publicația de limbă maghiară „Temesvári Új Szó”.
A colaborat de-a lungul carierei cu numeroase alte publicații.
A fost, de asemenea, director coordonator editorial al Grupului de Presă Ziua în perioada 2004-2006.
Activitatea sa publicistică a ajuns la mii de articole.
Potrivit biografiei publicate de Uniunea Scriitorilor din România, Brîndușa Armanca acumulase peste 3.500 de articole, câteva sute de emisiuni și corespondențe radio și peste 300 de producții de televiziune.
Cifrele arată dimensiunea unei cariere desfășurate pe parcursul mai multor decenii.
Dincolo de numere, însă, rămâne tipul de jurnalism pe care l-a practicat.
Un jurnalism preocupat de fapte, instituții, responsabilitatea puterii și memoria recentă.
Profesorul care a format generații de jurnaliști
Brîndușa Armanca nu s-a limitat la practicarea jurnalismului.
A dus experiența acumulată în redacții și în sala de curs.
A predat jurnalism timp de mulți ani.
Începând din 1994, a fost lector universitar la Secția de Jurnalistică a Universității de Vest din Timișoara.
Printre disciplinele predate s-au numărat etica jurnalistică și legislația presei.
Ulterior, activitatea sa academică a continuat și la alte universități.
A predat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, iar apoi la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
Acolo a susținut cursuri precum Etică și legislația media, Jurnalism de televiziune și Producție TV.
Pentru un jurnalist cu experiența sa, predarea eticii profesionale avea o semnificație specială.
Brîndușa Armanca nu vorbea despre presă exclusiv din perspectiva teoriei.
Cunoștea redacțiile.
Cunoștea presiunile.
Cunoștea conflictele dintre interesul public și interesele instituționale sau politice.
Știa cât de ușor poate fi transformat jurnalismul într-un instrument.
Și știa cât de important este ca jurnalistul să înțeleagă limitele propriei puteri.
În 2009, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București i-a acordat o diplomă de excelență pentru contribuția la dezvoltarea învățământului jurnalistic și profesionalizarea jurnalismului.
Numeroși studenți care i-au trecut prin sălile de curs au ajuns ulterior să lucreze în presă.
Aceasta este probabil una dintre moștenirile sale profesionale cel mai greu de măsurat în cifre.
A condus Institutul Cultural Român de la Budapesta
Activitatea Brîndușei Armanca a depășit granițele jurnalismului.
Între 2006 și 2012, aceasta a fost directoarea Institutului Cultural Român de la Budapesta.
Funcția a plasat-o într-o zonă în care cultura, comunicarea publică și diplomația se întâlnesc.
În timpul mandatului său a fost implicată și în activitatea EUNIC Hungary, rețeaua institutelor culturale naționale ale Uniunii Europene.
A ocupat funcții de vicepreședinte și prim-vicepreședinte, iar ulterior a devenit președinte EUNIC Hungary.
Activitatea desfășurată în Ungaria i-a adus și o importantă recunoaștere.
În 2012, Brîndușa Armanca a primit o distincție pentru merit cultural din partea ministrului Culturii din Ungaria.
Nu era prima distincție importantă din cariera sa.
În 2005 primise Distincția Culturală a Academiei Române.
De-a lungul timpului a fost recompensată cu numeroase premii pentru jurnalism, cultură și producții de televiziune.
Printre acestea s-au numărat Premiul „Memorialul Revoluției” pentru jurnalism în slujba adevărului și Premiul „Diogene” pentru activitatea radio la Europa Liberă.
A continuat să scrie și să investigheze
După o carieră atât de lungă, Brîndușa Armanca ar fi putut să se retragă din ritmul zilnic al presei.
Nu a făcut-o.
A continuat să scrie.
A continuat să urmărească viața publică.
A continuat să investigheze.
În ultimii ani a fost Senior Editor la Europa Liberă și a colaborat cu Revista 22.
A publicat, de asemenea, numeroase materiale pe platforma PressHub.
Numai profilul său de autor de pe PressHub reunește peste 200 de articole.
Temele abordate au rămas legate de actualitate, politică, administrație, societate și funcționarea instituțiilor.
Chiar și în 2026, numele său apărea într-o problemă care privea direct libertatea presei.
În februarie, Platforma Consiliului Europei pentru protecția jurnalismului și siguranța jurnaliștilor a emis o alertă referitoare la mai multe procese de defăimare care îi vizau pe Brîndușa Armanca, PressHub și alte publicații.
Situația avea legătură cu activitatea sa de jurnalism de investigație.
Este un detaliu care spune mult despre felul în care Brîndușa Armanca și-a trăit ultimii ani profesionali.
Nu a rămas doar o profesoară care povestea studenților despre jurnalismul practicat în trecut.
Încă îl practica.
Brîndușa Armanca a publicat numeroase cărți
Activitatea jurnalistică a fost completată de cea editorială.
Brîndușa Armanca a publicat mai multe volume dedicate presei, comunicării și istoriei recente.
Printre titlurile sale se numără „Televiziunea regională în România”, „Ghid de comunicare pentru jurnaliști și purtători de cuvânt”, „Mesajul lui Crypto”, „Învață să învingi”, „Media culpa” și „Istoria recentă în mass-media”.
Un alt proiect important a fost „Frontieriștii”.
Volumul a abordat fenomenul românilor care încercau să treacă ilegal frontiera înainte de 1989 pentru a scăpa din România comunistă.
Cartea a fost tradusă și în limba maghiară.
A participat și la realizarea volumului „Dalnic. Istorii nespuse din satul lui Doja”, apărut în română, maghiară și engleză.
Scrisul a fost, astfel, o altă constantă a activității sale.
Fie că era vorba despre articol, investigație, analiză sau carte, Brîndușa Armanca a rămas preocupată de memoria societății și de modul în care presa o documentează.
O carieră recompensată cu numeroase premii
Lista premiilor primite de Brîndușa Armanca este lungă.
Unele recompense au venit pentru jurnalism.
Altele pentru filme documentare.
Altele pentru contribuția culturală sau academică.
În 1983 a primit Premiul Asociației Scriitorilor din Timișoara și al revistei „Orizont” pentru critică literară.
În 1994 a primit Premiul „Diogene” pentru jurnalism radio la Europa Liberă.
Un an mai târziu a primit Premiul „Memorialul Revoluției” pentru jurnalism în slujba adevărului.
În anii următori au venit numeroase alte distincții.
Filmele sale au fost premiate de Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România și în cadrul unor festivaluri internaționale.
În 2005, Academia Română i-a acordat o distincție culturală.
Toate acestea conturează profilul unui profesionist care nu s-a limitat la o singură formă de exprimare.
Brîndușa Armanca a fost jurnalist de presă scrisă.
A fost om de radio.
A fost realizator de televiziune.
A fost manager.
A fost profesor.
A fost scriitoare.
A fost diplomat cultural.
Timișoara pierde una dintre vocile sale jurnalistice
Dincolo de funcții și premii, numele Brîndușei Armanca rămâne legat profund de Timișoara.
Orașul a reprezentat pentru ea mai mult decât locul în care și-a desfășurat o parte importantă a carierei.
Timișoara a fost subiect.
A fost comunitate.
A fost spațiul în care a urmărit transformările politice și sociale ale ultimelor decenii.
A documentat orașul prin articole și filme.
A urmărit memoria Revoluției din 1989.
A scris despre oamenii locului și despre instituțiile sale.
A analizat deciziile politice și administrative.
A urmărit relațiile dintre comunitățile care formează identitatea multiculturală a Banatului.
Chiar și atunci când activitatea profesională a dus-o la Budapesta sau în alte locuri, legătura cu Timișoara a rămas puternică.
De aceea, dispariția sa este resimțită în mod special în comunitatea jurnalistică timișoreană.
Rămân cărțile, emisiunile și jurnaliștii pe care i-a format
O carieră de aproape cinci decenii nu poate fi redusă la o listă de funcții.
În urma Brîndușei Armanca rămâne o arhivă uriașă.
Mii de articole.
Sute de emisiuni radio.
Sute de producții de televiziune.
Documentare.
Interviuri.
Investigații.
Cărți.
Dar poate cea mai importantă parte a moștenirii sale profesionale este reprezentată de oamenii pe care i-a format.
Generații de studenți au învățat jurnalism de la Brîndușa Armanca.
Unii dintre ei au ajuns în televiziune.
Alții în radio.
Alții în presa scrisă sau online.
Prin ei, o parte din experiența sa profesională continuă.
Brîndușa Armanca a aparținut unei generații care a văzut presa românească înainte și după 1989.
A cunoscut limitele jurnalismului din timpul comunismului și apoi dificultatea construirii unei prese libere.
A asistat la apariția televiziunilor comerciale.
A văzut ascensiunea internetului și transformarea radicală a modului în care oamenii consumă informație.
Și a continuat să scrie.
Nu a rămas spectator al schimbărilor din presă.
A continuat să fie jurnalist.
Dispariția sa înseamnă pierderea unei voci cu experiență, memorie și o perspectivă formată în zeci de ani de presă.
Pentru Timișoara, Brîndușa Armanca rămâne unul dintre numele importante ale jurnalismului local.
Pentru presa românească, rămâne jurnalista care a trecut prin redacții de ziar, studiouri de radio și televiziune fără să abandoneze întrebarea esențială a meseriei: ce trebuie să știe publicul?
Rămân volumele sale, documentarele, investigațiile și arhivele TV.
Rămân articolele și emisiunile.
Rămân premiile.
Și, mai ales, rămân generațiile de jurnaliști pe care le-a format și ideea de presă pe care a apărat-o de-a lungul întregii cariere: un jurnalism care nu trebuie doar să relateze ceea ce se întâmplă, ci să privească atent puterea, instituțiile și societatea.
Brîndușa Armanca a fost, până la capăt, în mijlocul lucrurilor.
