Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că este nerăbdător să discute cu liderul rus, Vladimir Putin, despre posibilitatea unei încetări a focului în Ucraina. Acesta consideră că sunt șanse mari să se ajungă la un acord de pace, iar Casa Albă susține că procesul nu a fost niciodată mai aproape de finalizare.
Planul de pace propus de SUA
Discuțiile despre o posibilă oprire a conflictului au fost inițiate în cadrul unei reuniuni desfățurate săptămâna trecută în Arabia Saudită, la care au participat delegații ucrainene și americane. Negocierile s-au finalizat cu propunerea unui armistițiu de 30 de zile, pe care Ucraina l-a acceptat.
Donald Trump a publicat un mesaj pe Truth Social în care confirmă că marți dimineața va avea o convorbire telefonică cu Vladimir Putin, menționând că „multe elemente” ale acordului de pace au fost deja stabilite, dar mai sunt detalii de clarificat.
„Fiecare săptămână aduce 2.500 de soldați morți, de ambele părți, și trebuie să se încheie acum. Aștept cu nerăbdare apelul cu președintele Putin”, a scris Donald Trump.
El a spus anterior reporterilor că „vom vedea dacă putem ajunge la un acord de pace, o încetare a focului și pace, și cred că vom reuși să facem asta”.
Reacția Kremlinului
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să ofere detalii despre conținutul convorbirii, declarând că „nu facem niciodată asta”. Totuși, Vladimir Putin a afirmat anterior că sprijină ideea unei încetări a focului, dar a subliniat că mai sunt aspecte care trebuie clarificate.
La o conferință de presă susținută pe 13 martie la Moscova, Putin a atras atenția asupra modului în care va fi implementat armistițiul:
„Ideea este corectă – și o susținem – dar există chestiuni pe care trebuie să le discutăm”.
Vladimir Putin a pus și anumite întrebări cu privire la modul în care ar funcționa o încetare a focului. Acesta a întrebat: „Cum vor fi folosite acele 30 de zile? Pentru ca Ucraina să se mobilizeze? Reînarmați? Antrenați oamenii? Sau nimic din toate astea? Apoi o întrebare – cum va fi controlată?”.
SUA susține că pacea nu a fost niciodată mai aproape
Casa Albă a adoptat un ton optimist, susținând că procesul de pace se află într-un stadiu avansat. Cu toate acestea, în interiorul administrației Trump există opinii divergente despre cât de realist este scenariul unei încetări imediate a ostilităților.
Secretarul de stat american, Marco Rubia, a declarat că negocierile de la Jeddah au fost mai mult despre „cum ar trebui să arate procesul de pace”, decât despre „condițiile specifice ale unui armistițiu”.
Pe de altă parte, surse apropiate de administrația Trump susțin că fostul președinte este dispus să facă eforturi diplomatice majore pentru a obține un acord rapid, iar convorbirea cu Vladimir Putin va fi un pas esențial în acest proces.
Sursa foto: Arhivă