Într-o industrie cinematografică dominată de așteptări uriașe și presiuni pe măsură, orice film cu un subiect controversat riscă să fie o bombă de proporții. Filmul „The Apprentice,” avându-l în rol principal pe actorul român Sebastian Stan, a fost menit să provoace reacții, fiind o biografie nonconformistă despre tinerețea lui Donald Trump. Cu toate acestea, speranțele producătorilor de a înregistra un succes au fost spulberate.
O campanie de PR sabotată de Donald Trump
Planurile echipei de producție, care a realizat „The Apprentice” cu un buget substanțial de 16 milioane de dolari, au fost întâmpinate cu opoziția directă a lui Trump. Fostul președinte american și-a declarat imediat disprețul față de proiect, catalogând filmul drept „fals și lipsit de clasă.” El a cerut ca producția să fie oprită, avertizând asupra consecințelor legale pe care le va întreprinde.
Ce a spus despre filmul în care Sebastian Stan a avut rol principal
Nemulțumirea lui Trump a fost alimentată de scenele controversate din film, inclusiv de o scenă dură, în care el este înfățișat într-un episod tensionat cu prima sa soție, Ivana Trump. Deși aceasta și-a retras acuzațiile legate de acel incident încă din anii ’90, includerea acestui moment în film a inflamat spiritele și a consolidat poziția sa împotriva producției.
„Un film FALS și LIPSIT DE CLASĂ despre mine, numit The Apprentice (oare chiar au dreptul să folosească acest nume fără aprobare?), sper că va eșua complet. Este o lucrare ieftină, defăimătoare și politică, lansată chiar înainte de alegerile prezidențiale din 2024, pentru a încerca să afecteze cea mai mare mișcare politică din istoria țării noastre, MAKE AMERICA GREAT AGAIN! Fosta mea soție, Ivana, a fost o persoană bună și minunată, și am avut o relație excelentă cu ea până în ultima zi a vieții ei. Scriitorul acestei grămezi de gunoi, Gabe Sherman, un om fără valoare și fără talent, care de multă vreme și-a pierdut credibilitatea, știa acest lucru, dar a ales să îl ignore. Este trist că asemenea gunoaie umane, precum cei implicați în acest proiect, își permit să spună și să facă orice doresc pentru a afecta o Mișcare Politică ce este mult mai mare decât oricare dintre noi. MAGA2024!”, a scris Trump pe platforma „X”.
A FAKE and CLASSLESS Movie written about me, called, The Apprentice (Do they even have the right to use that name without approval?), will hopefully “bomb.” It’s a cheap, defamatory, and politically disgusting hatchet job, put out right before the 2024 Presidential Election, to…
— Donald J. Trump Posts From His Truth Social (@TrumpDailyPosts) October 14, 2024
Lansat cu mari așteptări, filmul a strâns doar 1,6 milioane de dolari în primul weekend, o cifră rușinoasă pentru o producție de acest nivel. Distribuit în câteva mii de săli de cinema, filmul a înregistrat încasări de doar 908 dolari per sală, ceea ce l-a plasat abia pe locul zece în box office. Criticii au ridicat întrebări serioase legate de promovare, iar echipa de marketing a fost criticată că a avut la dispoziție doar cinci săptămâni pentru campania de publicitate, după ce compania Briarcliff a achiziționat drepturile de difuzare în ultimul moment.
Sursa foto: people.com