Redactia.ro

Două curse charter Tarom au adus în țară 318 români blocați în Orientul Mijlociu

tarom

Un număr de 318 cetățeni români, pelerini și turiști, au revenit în țară în noaptea de luni spre marți, pe Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), cu două zboruri charter organizate de agențiile de turism în colaborare cu compania Tarom. Oamenii au ajuns în siguranță în România, însă mulți dintre ei au declarat că nu au beneficiat de sprijin din partea autorităților române și că au suportat singuri costurile repatrierii.

Două curse charter Tarom au adus în țară 318 români blocați în Orientul Mijlociu

Românii au fost evacuați din Israel prin punctul de frontieră Taba și au ajuns ulterior în Egipt, de unde au fost îmbarcați pe cursele speciale către București. Potrivit declarațiilor oficiale, aceștia au fost asistați la frontieră și la aeroport de echipa consulară și de reprezentanții Ambasadei României la Cairo.

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat marți dimineață, pe Facebook, că cele două zboruri au aterizat cu bine în România. ”Sunt pe Aeroportul Otopeni, unde a aterizat în această noapte cel de-al doilea zbor de repatriere asistată din Orientul Mijlociu. Cele două zboruri au aterizat cu bine în România cu 318 cetăţeni români, pelerini şi turişti, în sistem charter, organizate de agenţiile de voiaj alături de compania Tarom”, a scris marţi dimineaţă pe Facebook ministrul de Externe, Oana Ţoiu.

Oficialul a precizat că a discutat cu ministrul de Externe al Republicii Arabe Egipt, Badr Abdel-Aati, pentru a menține un canal constant de comunicare privind sprijinirea grupurilor de turiști și facilitarea tranzitului în cazuri speciale.”Am stabilit împreună cu ministrul de Externe al Republicii Arabe Egipt, Badr Abdel-Aati, că vom continua comunicarea constantă la nivel bilateral pentru asistenţa grupurilor de turişti, precum şi pentru facilitarea tranzitului pentru cazurile speciale. În acelaşi timp, recomandăm în continuare prudenţă din partea cetăţenilor români aflaţi în statele din Orientul Mijlociu şi urmărirea canalelor oficiale”, a transmis ministrul.

Cu toate acestea, o parte dintre cei repatriați au declarat, la sosirea în țară, că nu au primit sprijin concret și că au fost nevoiți să își organizeze întoarcerea pe cont propriu.

”Pe nimeni nu a interesat. Acum suntem înapoi acasă, ne tremură mâinile și picioarele. Nu mai avem niciun ban.”

„Am sunat peste tot, nimeni nu răspunde, nu am putut să dăm de nimeni. Azi e prima oară după trei zile când ne-a sunat cineva de la Ambasadă.”

„Am venit pe cont propriu.”

„Românii nu s-au implicat absolut deloc, am făcut atac de panică, am plâns. Mâncare am avut că s-a ocupat ghidul nostru.”

„Nu am primit ajutor, am venit pe banii noștri, avem dovada, am plătit avionul, cazarea, totul.”

Declarațiile celor reveniți în țară indică nemulțumiri legate de comunicarea cu autoritățile și de lipsa unor informații clare în perioada în care se aflau în zona afectată de conflict.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă în continuare cetățenilor români aflați în statele din Orientul Mijlociu să manifeste prudență și să urmărească informațiile transmise prin canalele oficiale.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: