Drama actriței Eugenia Șerban. Eugenia Șerban, una dintre cele mai iubite actrițe din România, a făcut publică o dramă profund personală, care o macină de mai bine de 15 ani: lupta fiului ei, Lorans Fawaz Bataineh, cu dependența de droguri și jocuri de noroc. Cu sinceritate tulburătoare, artista a povestit cum a ajuns să își țină fiul închis în casă pentru a-l proteja de tentațiile distructive care l-au urmărit încă din adolescență.
Ajuns la 32 de ani, Lorans se confruntă cu o bătălie lungă și epuizantă. Eugenia Șerban a mărturisit că fiul ei a început să consume substanțe interzise în urmă cu 15 ani, iar dependența a fost însoțită de gesturi extreme – furturi din casă, vânzarea bijuteriilor mamei, recăderi repetate.
Drama actriței Eugenia Șerban
„Primul lucru pe care îl fac, de cele mai multe ori, este să aprind candela, pe care într-o anumită perioadă nu puteam să o aprind, pentru că eram supărată pe Dumnezeul meu și candela nu stătea aprinsă. Dar încet, încet am reînvățat drumul către, doamne, doamne, partenerul meu de drum, cum îi spun eu, și după care îmi fac cafea. Și, pe urmă, îmi încep ziua, depinde. Există ceva frumos pentru mine, prietenii, copilul. Cu toate supărările pe care mi le-a adus, indiferent de situație, îl voi iubi la fel de mult pentru că e copilul meu. A făcut 32 de ani. Mă supără. Des. Dar își aduce aminte destul de des să-mi spună că mă iubește. Și atunci supărarea devine puțin mai lină. Nu este încă foarte bine, dar sper că va veni ziua în care să fie foarte bine. E un drum greu.”, a povestit Eugenia Șerban în podcastul lui Bursucu.
Într-un moment de cumpănă, anul trecut, Eugenia Șerban a fost nevoită să apeleze la Poliție și să solicite un ordin de protecție împotriva propriului copil. Însă nici această măsură extremă nu a putut fi dusă până la capăt.
„Nu mai există și nici nu l-am ținut până la capăt pentru că este copilul meu. Indiferent dacă sunt persoane care nu m-au înțeles de ce l-am reprimit acasă. L-am reprimit pentru că nu vreau să-l pierd. Am văzut o degradare foarte mare și nu îmi doream să-l pierd. Fiecare dintre noi reacționăm diferit atunci când suntem puși în anumite situații. Când primim un diagnostic de boală, cum este cancerul, când ne lovim de o astfel de problemă, așa cum este cea a băiatului meu, și reacțiile pot fi diferite. Dar toți spun că dacă s-ar întâmpla cu copilul meu, eu nu aș accepta. N-ai de unde să știi”, a povestit actrița.
Citeşte întreaga ştire: Drama actriței Eugenia Șerban. Cum reușește să își țină fiul consumator, departe de substanțele interzise: „E un drum greu”
Eugenia Șerban a vorbit deschis despre cum a încercat, în repetate rânduri, să își salveze fiul. L-a trimis în străinătate, a intervenit în deciziile lui cât timp se afla sub tutela ei, a făcut tot ce i-a stat în putință. O perioadă, situația părea sub control, dar dependențele s-au dovedit mai puternice.
„De când au început primele probleme, au trecut 15 ani. Eu până anul trecut nu am vorbit niciodată despre asta. Foarte adevărat că până acum 2 ani nu a fost niciodată atât de rău. Acum 15 ani, el era încă sub tutela mea, pentru că era perioada aia când nu putea să decidă el tot, și atunci eu aveam un cuvânt de spus. Atunci am luat eu hotărârile și a fost bine o perioadă. Dar se știe că este un drum greu, anevoios. L-am ținut o perioadă chiar plecat din țară, pentru că riscul la recăderi este foarte mare.”, a mai spus actrița.
Actrița a decis să-și împărtășească experiența în cadrul unui podcast, tocmai pentru a oferi sprijin altor părinți care se confruntă cu astfel de drame ascunse. Una dintre cele mai dureroase descoperiri pentru Eugenia Șerban a fost legată de asocierea între consumul de droguri și dependența de jocuri de noroc.
Fiul său nu doar că a căzut pradă substanțelor interzise, dar și tentației casino-urilor, o combinație devastatoare.
„Pentru viața lui, în primul rând. În fiecare zi îmi este teamă pentru fiul meu. Și dacă un părinte spune că nu-i adevărat, nu cred. Am simțit că nu este ok atunci când… când am hotărât să iau ordinul de protecție. Nu atunci a început să vândă lucruri din casă. Nu, atunci era apogeul. Când a început, a început acum 15 ani să vândă. Întotdeauna un viciu atât de complicat nu vine singur. Ele vin mai multe la pachet. Consumatorii, marea majoritate, sunt și dependenți de casino. Pentru că ei au impresia că jucând la casino vor face foarte mulți bani și vor avea și mai mulți bani pentru droguri. Deci are și viciul ăsta”, a dezvăluit actrița.
Chiar dacă lupta este continuă și presărată cu episoade dureroase, Eugenia Șerban găsește în fiul ei un sâmbure de speranță. Relația lor este profundă, încărcată de suferință, dar și de iubire necondiționată.