Redactia.ro
Home » Monden » Drama neștiută a Mirabelei Dauer! Artista a fost diagnosticată cu cancer

Drama neștiută a Mirabelei Dauer! Artista a fost diagnosticată cu cancer

Ce spune Mirabela Dauer despre decizia de a se călugări? Puțini știu că vedeta și-a schimbat religia

Mirabela Dauer este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România. Însă, puțini sunt cei care cunosc și drama marii cântărețe. În anul 2017, artista a fost diagnosticată cu cancer.

Mirabela Dauer a avut cancer

Una dintre cele mai mari cântărețe a trecut printr-o dramă cumplită. Mirabela Dauer a aflat în anul 2017 că are cancer, fiind nevoită să treacă prin mai multe operații și să urmeze anumite tratamente. În cadeul emisiunii Vorbește Lumea, cântăreața a făcut dezvăluiri uluitoare, printre care și faptul că acum se simte mai bine.

Artista a descoperit că are cancer datorită unui RMN, informează spynews.ro.

„Pe 28 ianuarie împlinesc 3 ani de când am vorbit cu medicul să fac analizele. Aveam o oboseală și am început cu un RMN. Mi-am făcut și CT. Analizele mi-au ieșit bune, cu o infecție, dar eu am mici infecții. A venit doctorul la mine și mi-a zis că am cancer. Apoi m-am internat la spital, iar marți m-a pus pe masa de operație. Aceasta a durat 6-7 ore”, a spus artista la Vorbește Lumea.

De asemenea, Mirabela Dauer a precizat că după operație cerea apă. Cântăreața a avut o formă de cancer sever, care s-a extins către vezică. Doctorii i-au scos 52 de ganglioni. Și în prezent, pentru a fi bine, Mirabela Dauer urmează tratament.

După ce mi-am revenit, țipam că vreau apă. Eram disperată. Operația a decurs bine. Am fost încrezătoare pentru că-L iubesc pe Dumnezeu. Am avut o tumoră ascunsă pe un rinichi.Mi-a zis că am un cancer furios și că poate nu o să ajung la chimioterapie. Cancerul meu s-a extins la vezică. Mi-a scos 52 de ganglioni și a început tratamentul la vezică. Telenovela mea continuă de 3 ani, tratamentul continuă”, a adăugat ea.

Mirela Daur e la o emisiune tv. Artista ținte microfonul în mână și are ochii înlăcrimați

Artista face chimioterapie

Mirabela Dauer urmează chimioterapie și mai are o singură ședință. ”Din 3 în 3 luni fac un fel de operație, o cistoscopie pentru controlul la vezică”, spune cântăreața.

”Am început să fac chimioterapie, dar mai pasivă. Este bacilul tuberculozei. De doi ani de zile, în fiecare lună, acum mai am o singură ședință, mi bagă în vezică acest microb, al tuberculozei. Trebuia să termin mai demult, dar am mai avut două ședințe de făcut, dar din cauza pandemiei nu le-am mai făcut. (…) Din 3 în 3 luni fac un fel de operație, o cistoscopie pentru controlul la vezică”, a mai spus Mirabela Dauer.

Mirabela Dauer a vrut să se călugărească

Mirabela Dauer a vrut să se călugărească în tinerețe, înainte de a deveni o cântăreață cunoscută. După o discuție cu un preot, a realizat că nu este drumul pe care și l-ar dori.

”Nașul meu preot, părintele Augustin Rusu a stat cu mine de vorbă și m-a întrebat dacă vreau să nu mai cânt…Adică mi-a pus în față lucrurile omenești, umane. Mi-am găsit și mănăstirea unde să mă duc, la Nămăiești, lângă Curtea de Argeș, lângă Câmpu Lung”, a spus cântăreața în emisiunea ”La Măruță”.

Chiar s-a pregătit intens pentru a deveno măicuță. Jumătate din biblioteca ei este cu cărți religioase.

”(…) Am acasă jumătate de bibliotecă de cărți religioase și tot ce vrei, ca să învăț”, a mai spus artista.

Artista este de origine din Israel, dar de 19 ani s-a convertit la religia ortodoxă.

„Eu la origine sunt evreică, eu am familie în Israel. M-am botezat acum 19 ani și acum sunt ortodoxă, dar nu pot să mă dezic de această naţie. Mama mea este îngropată în Israel. Tata e aici, în Bucureşti, pe Giurgiului, la Cimitirul Evreiesc. Are un monument frumos, am grijă de el. Eu ţin toate sărbătorile, şi creştine, şi evreieşti”, povestea Mirabela Dauer în 2014.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: