Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că a primit numeroase solicitări de asistență consulară din partea românilor aflați în Orientul Mijlociu, după izbucnirea conflictului militar din regiune. Cele mai multe cereri provin din Emiratele Arabe Unite, unde trăiesc numeroși expați români.
În timp ce autoritățile au reușit să repatrieze peste 300 de cetățeni români din Israel prin Egipt, situația celor aflați în alte state rămâne incertă. Printre ei se numără și Francesca, o tânără cu dublă cetățenie româno-italiană, stabilită în Dubai, care a descris experiențele trăite în ultimele zile.
Drama unei românce rămasă blocată în Dubai
Viața în Dubai era, până recent, una previzibilă pentru Francesca și colegii săi.
Totul s-a schimbat însă într-o singură zi.
„Am aflat ce se întâmplă sâmbătă dimineața. Când am coborât la recepție, lumea era fericită și am întrebat de ce, iar motivul era că toți angajații companiei unde lucram primisem un email că ni se eliberase ziua, pentru că toate zborurile erau anulate. Nimeni nu știa încă motivul oficial, iar oamenii erau fericiți că nu trebuie să meargă la muncă. Seara am ieșit la cină cu restul colegilor, mâncam când au început bombardamentele. Când am ajuns acasă, la 12 noaptea, am primit un mesaj de la echivalentul Ro-Alert de aici, care ne avertiza să stăm în case pentru că ar putea cădea bombe și prin zona noastră.
Atunci am coborât toți la recepție, pentru că ne-am speriat foarte tare. Eu locuiesc într-o clădire cu oameni din țări foarte diverse, e o clădire întreagă cu apartamente unde locuiesc doar angajații. Toată lumea suna la ambasada țării de origine, eu am sunat la Ambasada României și nimeni nu mi-a cerut adresa sau datele din pașaport, mi s-a spus doar să nu stau în zona ferestrelor și apoi s-au grăbit să închidă. Toți ceilalți colegi au avut interacțiuni mult mai bune, ambasadele erau interesate dacă aceștia sunt în siguranță, le-au fost luate datele, la mine a fost complet diferit”, a transmis Francesca.
Speriați, locatarii clădirii în care locuiește Francesca s-au adunat la recepție.
„Tatăl meu e italian, așa că am sunat și la Ambasada Italiei, pentru că am ambele cetățenii. Cei de acolo au reacționat cu mai mult profesionalism, au stat cu mine la telefon, m-au întrebat ce văd în jur, dacă se zguduie clădirea. Se auzeau sunete de explozie în jur, dar mi-au zis cei de la Ambasada Italiei că până când nu tremură clădirea nu trebuie să ieșim, trebuie să stăm înăuntru pentru că suntem în siguranță așa.
Cei de la Ambasada României efectiv nu m-au întrebat deloc unde sunt mai exact și nici nu au înțeles contextul. Cei de la Ambasada Italiei m-au întrebat unde sunt, pentru ce companie lucrez și au fost curioși mai ales dacă mai sunt cetățeni italieni printre colegii mei. După ce le-am confirmat, m-au întrebat și numele lor și au făcut o listă, pentru a determina câți cetățeni italieni sunt în aceeași clădire cu mine. Ne-au încurajat să dormim toți cetățenii italieni în același apartament, să ne verificăm între noi. Asta în timp ce Ambasada României nu era interesată nici unde sunt, nici dacă mai sunt cetățeni români cu mine în clădire, nu m-au întrebat așa ceva”, a continuat aceasta.
„Astăzi am primit un mesaj de la autoritățile de aici că ar fi totul safe, că suntem în siguranță dacă ieșim, dar zborurile sunt în continuare anulate. La muncă, sediul central este închis, nu putem merge la serviciu. Astăzi am avut un meeting unde ne-au zis că dacă ambasadele noastre vor organiza repatrierea trebuie să ne întoarcem în țările noastre și vom continua să fim plătiți, iar corporația ne-a transmis că nu suntem în siguranță în Dubai. Ei ne-au încurajat să mergem acasă dacă ambasadele noastre ne oferă notificări, iar ei ne vor chema înapoi în Dubai când vom putea munci din nou.
Momentan eu nu am nicio veste că România sau Italia ar urma să facă repatrieri, deci aștept în casă. Partea bună este că pot comanda mâncare, pot comanda cumpărături, încă funcționează curentul și internetul, iar atmosfera este normală în timpul zilei. Cu toate acestea, pe timpul nopții primim alerte și auzim explozii îndepărtate, inclusiv noaptea trecută. În apropiere nu am auzit explozii, ceea ce m-a ajutat să dorm. Aștept să văd unde mă pot întoarce, în România sau în Italia. Voi merge cu primii care mă sună că mă pot întoarce acasă”, a conchis românca.






















