După ce mi-au întâlnit fiicele mele, fiecare bărbat cu care mă întâlneam mă părăsea. Așa că am adus acasă un „fals” iubit ca să înțeleg de ce. După doi ani de la divorțul meu de Roger, tatăl fiicelor mele, am decis că este momentul să-mi refac viața. Eram hotărâtă să merg mai departe, nu doar pentru mine, ci și pentru Veronica (14 ani) și Casey (12 ani), care meritau să vadă mama lor fericită. Totuși, de fiecare dată când aduceam un bărbat nou în viața mea, lucrurile luau o întorsătură bizară. După ce îl prezentam fiicelor mele, el dispărea fără nicio explicație. La început, am crezut că este doar o coincidență, dar când acest tipar s-a repetat de mai multe ori, am știut că trebuie să aflu adevărul.
După ce mi-au întâlnit fiicele mele, fiecare bărbat cu care mă întâlneam mă părăsea
Ultima picătură a fost în seara în care David, un bărbat cu care mă vedeam de câteva luni, a venit la cină. Părea încântat să îmi cunoască fiicele, iar eu speram că lucrurile vor merge bine. Dar, la scurt timp după ce ne-am așezat la masă, a devenit palid, și-a luat haina și a plecat fără să spună un cuvânt.
– David, ce s-a întâmplat? am întrebat, dar el nici măcar nu a avut curajul să-mi răspundă.
M-am întors spre fetele mele, care stăteau tăcute, cu privirile coborâte în farfurii.
– Ce s-a întâmplat, fetelor? am insistat, dar au rămas în tăcere.
Nu era prima dată când se întâmpla asta. Shawn plecase la fel. Victor, înaintea lui, la fel. Am știut că nu mai poate fi o simplă coincidență.
Un plan pentru a afla adevărul
Hotărâtă să descopăr ce se petrece, am cerut ajutorul lui Jose, un coleg de muncă și prieten apropiat.
– Dă-mi voie să te ajut, mi-a spus el.
L-am invitat la cină, pretinzând că este noul meu iubit. Când a intrat pe ușă, am observat imediat schimbarea în comportamentul fetelor – zâmbetele lor au dispărut, iar privirile s-au umbrit.
L-am rugat pe Jose să stea de vorbă cu ele, iar eu m-am retras în bucătărie, așteptând cu inima bătând nebunește.
Când m-am întors, Jose era palid, ținându-și furculița nervos
A plecat rapid și, mai târziu, l-am sunat, dornică să aflu ce se întâmplase.
– Melinda, trebuie să vorbim față în față, mi-a spus.
Adevărul dureros pe care nu l-am văzut venind
A doua zi dimineață, m-am întâlnit cu Jose.
– Ce s-a întâmplat aseară? Ce ți-au spus fetele? am întrebat neliniștită.
El m-a privit cu milă și mi-a spus direct:
– Fiicele tale sperie intenționat bărbații cu care te întâlnești. Vor ca tu și Roger să fiți din nou împreună.
Am rămas mută de uimire.
– Ce?! Cum?
– Mi-au spus lucruri îngrozitoare despre tine – că ești neglijentă, că nu știi să gătești, că ai adus acasă șapte bărbați într-o săptămână.
Am simțit cum lacrimile îmi curg pe obraji.
– Nimic din toate astea nu este adevărat, Jose!
– Știu. Dar fac asta pentru că nu vor ca tu să fii cu altcineva. Speră că tu și Roger veți fi din nou împreună.
Confruntarea cu fiicele mele
Când am ajuns acasă, eram furioasă și îndurerată.
– Fetelor, trebuie să vorbim. Acum.
Le-am privit direct în ochi.
– Știu ce ați făcut. De ce ați speriat fiecare bărbat cu care m-am întâlnit?
La început, au negat, dar când le-am spus că le voi tăia alocația, au mărturisit.
– Mamă, vrem doar ca tu și tata să fiți din nou împreună.
M-am înmuia la vederea lacrimilor lor. Le-am îmbrățișat.
– Înțeleg, dar nu mai puteți face asta. Este nedrept.
După o lungă discuție, Veronica m-a întrebat:
– Mamă, este prea târziu să vă împăcați?
Am oftat.
– Nu știu. Dar trebuie să fim sinceri unii cu alții.
A doua zi, l-am sunat pe Roger.
– Putem vorbi? E despre fete.
Ne-am întâlnit la cafeneaua unde obișnuiam să mergem împreună.
– Fetele… își doresc ca noi să fim din nou împreună.
Roger părea șocat
– Nu aveam idee. Credeam că s-au obișnuit cu situația.
– Și eu credeam. Dar poate ar trebui să încercăm să vedem dacă mai putem salva ceva.
Un pas spre împăcare
Am început terapia de cuplu, un drum plin de speranță, dar și de îndoieli. După o lună, le-am spus fetelor:
– Tatăl vostru și eu încercăm să lucrăm la relația noastră.
Fețele lor s-au luminat.
– Chiar? Vă împăcați?
Roger a zâmbit.
– Încercăm.
Ne-au îmbrățișat strâns.
Pe măsură ce timpul trecea, relația noastră părea să se vindece. Într-o seară, Veronica a spus zâmbind:
– Mamă, tată, e minunat să fim toți împreună.
Roger mi-a strâns mâna sub masă.
Aveam un drum lung de parcurs, dar pentru prima dată după mult timp, simțeam că suntem pe drumul cel bun.
Totuși, undeva în adâncul meu, mă întrebam: este asta o reuniune reală sau doar o speranță trecătoare.