Elena Costache, președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), respinge categoric ideea reducerii pensiilor magistraților, argumentând că aceștia nu pot fi comparați cu alte categorii socio-profesionale. Într-un interviu acordat postului Digi24, judecătoarea a subliniat că statutul special al magistraților derivă din natura restrictivă și solicitantă a profesiei lor.
Elena Costache încasează un salariu lunar net de 57.000 de lei
Potrivit declarației sale de avere, Elena Costache încasează un salariu lunar net de 57.000 de lei. Totuși, în discuția publică despre pensiile speciale, ea a afirmat că o pensie de 11.000 de lei pe lună este, în opinia sa, una „mică”, ținând cont de faptul că judecătorii nu pot desfășura activități suplimentare remunerate în timpul carierei, fiind obligați prin lege la neutralitate și abstinență profesională în afara sistemului judiciar.
Declarațiile sale au venit în contextul unor consultări convocate de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, care i-a invitat vineri la discuții pe premier, ministrul Justiției și conducerea CSM, pentru a analiza posibilitatea unei reforme în ceea ce privește pensiile speciale. Cu toate acestea, întâlnirea s-a încheiat fără a fi adoptată vreo decizie concretă.
Șefa CSM nu e de acord cu tăierea pensiilor speciale
„Acum o să îmi asum și un răspuns direct – da, mi se pare puțin și o să vă spun și de ce mi se pare puțin. Haideți să vedem cât e un salariu mediu. La nivel de Curte de Apel, NET lunar: 20.000 de lei, are o virgulă… 346; Tribunal: 17.948; Judecătorie: 16.157. Să aplicăm 70% din aceste sume. Ar fi 11.309 lei pensie. În ce condiții? Ca să ieși la pensie cu această pensie, ce înseamnă? La ce vârstă? 65 de ani. Dom’le, eu nu am nevoie să fac nimic ca judecător.
Eu nu pot, după ce judec un dosar, să mă duc să îmi deschid un birou de consultanță de avocatură și să acord consultații juridice și să mai câștig niște bani. Și atunci toată lumea a fost de acord: să nu picăm în acest păcat al comparațiilor care nu-și au rostul.
Din toate punctele de vedere suntem unici, nu am de ce să mă feresc de acest cuvânt. În primul rând, omul la care faceți referire nu cred că a dat examenele pe care le-am dat noi ca să ajungem în profesie. Nu este ușor să ajungi magistrat. Nu cred că are parte de munca pe care o desfășurăm și, credeți-mă, o spun cu tot respectul față de orice om care muncește.”, a spus Elena Costache la Digi24.
„Dar nu suntem oameni? Noi cum trăim?”
Președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Elena Costache, a subliniat într-o declarație recentă că nivelul de trai al magistraților este unul „normal”, raportat la responsabilitățile și restricțiile impuse de profesia lor. Ea a avertizat că o eventuală reducere a fondurilor alocate sistemului de justiție – în special în ceea ce privește pensiile și salariile magistraților – ar putea avea consecințe grave asupra independenței acestora.
Potrivit șefei CSM, lipsa resurselor financiare adecvate ar vulnerabiliza corpul magistraților, expunându-i la presiuni externe sau influențe care ar putea compromite imparțialitatea actului de justiție.
În acest sens, Elena Costache sugerează că tăierile bugetare propuse de Guvern nu sunt doar o chestiune de economie financiară, ci una care riscă să submineze chiar fundația statului de drept. Conform declarației de avere, șefa CSM are 57.000 lei salariu, scrie newsweek.ro.
„Dar nu suntem oameni? Noi cum trăim? Noi trăim în afara emisferei? Noi nu trăim? Nu mâncăm? Nu bem? Nivelul nostru de trai este un nivel normal, este un nivel mediu zic eu. Sunt mult mai multe pături sociale, straturi sociale sau ce mai vreți dumneavoastră, dar pe mine nu mă interesează chestiunea asta. Suntem puși în situația de a ne transforma în proprii noștri avocați. Nu este normal așa ceva.”, a mai adăugat aceasta.
Conform celor mai recente date, șapte dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale beneficiază de pensii speciale, în paralel cu indemnizațiile încasate ca magistrați în activitate. Practic, statul român plătește sume lunare colosale acelorași persoane, atât pentru trecut, cât și pentru prezent.
Sursa foto: captură DIGI24