Cristina Cohuț
Elena Merișoreanu își serbează onomastica pe 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena, iar celebra solistă de muzică populară se bucură de familie și de liniște.
Cu toate acestea, ziua de astăzi îi trezește amintiri dintr-o altă lume. O lume cu mese întinse, invitați aleși pe sprânceană și petreceri organizate de cuplul care a condus România cu o mână de fier.
Elena Ceaușescu își celebra ziua de naștere și onomastica cu fast, iar în acel univers riguros selectat, puțini artiști aveau onoarea de a fi invitați. Elena Merișoreanu era una dintre aceștia.
Astăzi, la 78 de ani, artista rememorează acele clipe. Cu sinceritate. Cu emoție. Și cu detalii care, până acum, au rămas ascunse de ochii publicului.
Elena Ceaușescu și romanțele ei de suflet
Pentru Elena Ceaușescu, muzica nu era doar divertisment. Era ritual. Era emoție. Era selecție.
„Îi plăcea muzica veche. Romanțele. Cele cu dor și cuvânt. Cele cu versuri simple, dar sfâșietoare. Nu orice solist avea voie să cânte. Se făcea listă. Erau reguli clare. Erau cerințe clare”, își amintește Elena Merișoreanu, potrivit click.ro.
Romanța preferată a Elenei Ceaușescu era „A ruginit frunza din vii”. O piesă despre toamnă, pierdere și satul care tace.
„O fredona cu mine. Știa versurile. Le spunea în șoaptă, cu ochii închiși. Era momentul ei. O femeie care părea de neatins, dar care acolo, în romanțele astea, se înmuia”, povestește artista.
Nicolae Ceaușescu și dorul de mamă
Dacă Elena Ceaușescu avea preferințe rigide și rafinate, Nicolae Ceaușescu era mai ancorat în simplitate.
Piesa lui preferată era „A venit aseară mama”. Versuri despre dorul de părinți, despre copilul ajuns domn, dar care nu uită de unde a plecat.
„Îi plăcea teribil. O cerea mereu. Îi plăcea să i-o cânți cu emoție, cu lacrimă. Nu era un om ușor, dar la piesa asta se înmuia. O știa pe de rost. Mă temeam să nu greșesc vreun vers. Odată am încurcat o strofă. Mi-a zâmbit. A zis doar: ‘Ești om. Emoțiile sunt semn că îți pasă’”, spune Elena Merișoreanu.
Un detaliu simplu, dar revelator pentru un bărbat perceput de o națiune întreagă ca implacabil. Sub masca dură, un fiu care își amintea de mama sa.
Ce fel de artiști erau aprobați
Petrecerile familiei Ceaușescu nu semănau cu nimic din ceea ce însemna lumea muzicală a vremii.
„Nu oricine intra. Nu oricine cânta. Nu oricine mânca la masă cu ei. Totul era aprobat. Era o listă. Erau filtre. Nu aveai voie să greșești. Nici în repertoriu, nici în comportament. Era un balet al discreției”, mărturisește Merișoreanu.
Fiecare interpret avea un repertoriu impus. Muzica trebuia să fie decentă, curată, în ton cu gusturile familiei Ceaușescu.
„Nimic zgomotos, nimic modern, nimic care să deranjeze. Era un protocol nescris. Trebuia să fii sobru, să cânți cu inimă și să nu greșești cuvintele.”
Ce se mânca la petrecerile Ceaușeștilor
Surprinzător pentru un cuplu care a condus o țară, meniul petrecerilor nu era opulent.
„Nu aveai somon sau foie gras. Erau mici, erau cartofi prăjiți, erau brânzeturi. Sarmale. Vin bun, dar românesc. Nu le plăceau exagerările. Se mânca decent. Se mânca românește”, își amintește Elena Merișoreanu.
Petrecerile erau organizate în cerc restrâns. Politicieni, rude, câțiva artiști. Dar totul controlat. Totul protocolar.
„Și totuși, aveau o căldură a lor. Te făceau să simți că ești parte din ceva important. Asta nu se uita.”
Câtă libertate aveai să te exprimi?
Pentru o artistă, a cânta în fața conducătorilor unei țări poate fi o onoare, dar și o povară.
„Era o onoare, dar era și o presiune. Știai că ești privit. Că orice greșeală se notează. Dar niciodată nu m-au umilit. Niciodată nu m-au făcut să mă simt mică. Dimpotrivă. Te respectau dacă te respectai și tu pe tine.”
Elena Merișoreanu a știut să navigheze acea lume. A știut să cânte ce trebuie, fără compromisuri, fără pierderi de demnitate.
„Nu cântam pentru funcții. Cântam pentru că iubeam muzica. Iar dacă o piesă aducea liniște unei inimi, de ce să n-o cânt?”
