Redactia.ro

Elena Udrea a ajuns de urgență la spital! Ce simptome acuză fostul politician

Elena Udrea

Elena Udrea a ajuns de urgență la un spital! Iată ce simptome acuză fostul politician și ce s-a întâmplat cu ea.

Elena Udrea a ajuns de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău! Ce simptome acuză fostul politician

Elena Udrea, în vârstă de 49 de ani, a ajuns la Spitalul Județean Ploiești după ce i s-ar fi făcut rău în curtea penitenciarului în care este închisă, a relatat Antena 3 CNN. G4Media a transmis, pe surse, că aceasta ar fi leșinat, de fapt, în peniteciar. Ambulanța a fost chemată la 11:36, iar fostul ministru era conștient în momentul venirii autospecialei, conform G4Media.

Se pare că a acuzat amețeli, chiar de dimineață, iar starea ei s-a tot agravat în jurul prânzului, iar medicii de la penitenciar au decis transportarea ei la Spitalul de Urgență din Ploiești pentru mai multe investigații. Rămâne de văzut ce a pățit, concret, aceasta și ce va transmiste personalul medical. Momentan, sunt singurele detalii care se cunosc. Știrea este în curs de actualizare.

Incidentul are loc la două zile după ce ÎCCJ a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de Elena Udrea în dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată și pentru care se află în Penitenciarul Târgșor. Decizia judecătorilor nu este definitivă.

Udrea, care a deținut funcțiile de consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, deputat, ministru al turismului și ministru al dezvoltării regionale și turismului, execută o pedeapsă de 6 ani în dosarul Gala Bute. Sentinţa definitivă de condamnare a fost dată în iunie 2018 şi confirmată în aprilie 2022 prin respingerea unei contestaţii în anulare, conform Hotnews.ro.

Elena Udrea a ajuns de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău în curtea închisorii! Ce simptome acuză fostul politician
Foto: Facebook / Elena Udrea

 

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: