Redactia.ro
Home » Știri » Enel, anunț important pentru consumatori! Mii de clienți vor fi afectați. Ce se întâmplă cu facturile de luna viitoare

Enel, anunț important pentru consumatori! Mii de clienți vor fi afectați. Ce se întâmplă cu facturile de luna viitoare

enel

Veste bună pentru clienții ENEL din sudul țării. Beneficiari sunt atât clienți casnici, cât şi industriali, care vor fi racordați la un sistem de alimentare cu energie electrică nou.

E-Distribuţie Muntenia, operatorul de distribuţie a energiei electrice în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, parte a grupului Enel, a finalizat lucrările de amplificare a staţiei de transformare Glina, judeţul Ilfov, în urma unei investiţii de peste 4,7 milioane de lei, potrivit unui comunicat al companiei de energie.

6500 de clienți ENEL, racordați la rețea

Proiectul a vizat creşterea capacităţii staţiei cu 30 MVA pentru a răspunde solicitărilor de racordare din zonă atât ale unor consumatori industriali, cât şi ale consumatorilor casnici.

Potrivit sursei citate, staţia, pentru care s-au efectuat lucrări de amplificare în anul 2021, este acum echipată cu două transformatoare cu o capacitate totală instalată de 80 MVA (2X40 MVA fiecare), care au înlocuit transformatoarele vechi, de câte 25 MVA fiecare, şi asigură alimentarea cu energie electrică a peste 6.500 de clienţi casnici şi industriali.

Chiar dacă au existat costuri mari, facturile clienților finali nu vor fi afectate, dau asigurări reprezentanții companiei.

Facturile nu vor fi majorate

Proiectul de amplificare a presupus şi lucrări de modernizare şi adaptare a instalaţiilor de circuite primare şi circuite secundare la cele două transformatoare noi. De asemenea, a fost extinsă bara de medie tensiune (MT), fiind montate patru celule MT. Transformatoarele de putere utilizează cele mai noi tehnologii din domeniu, astfel încât asigură puterea necesară pentru racordarea noilor utilizatori într-o zonă în continuă dezvoltare, precum şi reducerea consumului propriu tehnologic din reţeaua de distribuţie.

„Glina este o zonă rezidenţială şi industrială în plină dezvoltare, iar acest proiect ne permite să răspundem prompt cererilor de racordare la reţea şi de spor de putere pentru Staţia de Epurare Ape Uzate Glina. Creşterea capacităţii, extinderea reţelei şi digitalizarea acesteia sunt fundamentale în contextul electrificării accelerate a consumului şi al eforturilor legate de atingerea ţintelor de decarbonizare. Proiectul se alătură celorlalte investiţii realizate în ultimii ani pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor, prin majorarea gradului de continuitate şi a siguranţei în alimentarea cu energie electrică”, a declarat Monica Hodor, director general al companiilor E-Distribuţie.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: