Redactia.ro

Laura Cosoi va deveni mamă pentru a 5-a oară. Ce mesa emoționant a postat în mediul online

Laura Cosoi

Vești minunate pentru Laura Cosoi chiar la început de an. Actrița a trăit o mare bucurie chiar de ziua ei de naștere, când a aflat că este din nou însărcinată. Vedeta a făcut anunțul public și a împărtășit cu urmăritorii ei emoția momentului, dezvăluind că urmează să devină mamă pentru a cincea oară.

Laura Cosoi va deveni mamă pentru a 5-a oară

„Îmi sărbătoresc ziua de naștere celebrând viața — viața în cea mai pură, frumoasă, complexă și plină de însemnătate formă a ei. Mulțumim, Doamne, pentru darul primit!”, a transmis Laura Cosoi pe rețelele sociale, alături de un mesaj plin de recunoștință și emoție.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by lauracosoi (@lauracosoi)

Cum se descurcă Laura Cosoi cu patru copii

Până la venirea pe lume a noului membru al familiei, Laura Cosoi își dedică timpul fetelor sale. Vedeta și soțul ei, Cosmin, au deja patru copii, care le umplu zilele cu activitate și energie. Chiar dacă programul este solicitant, actrița nu se plânge, pentru că se poate baza pe sprijinul constant al partenerului ei.

„De când a venit pe lume și Aida, îmi dau seama că nu ne mai permitem să fim așa. Una e să fii relaxat cu un copil, căruia îi acorzi toată atenția. Nici să o împarți la doi nu e foarte dificil. Dar când sunt patru e solicitant și e important să fie niște ochi în plus să îi urmărească. Până acum, nu am stat cu frica în sân, deși e adevărat că le creștem mai organizat, respectăm niște reguli. Altfel, nu am face față. (…)

Cosmin e la fel de implicat ca mine în viața copiilor. La noi nu a fost diferența asta: mama trebuie să facă niște lucruri, tata altele. Ne completăm, iar fetele îl adoră, pur și simplu! El spune despre mine că sunt mămoasă, dar de fapt îi surprind des în momente frumoase. Cosmin se joacă cu ele, e genul acesta de părinte. În plus, are multă răbdare, așa că nu e de mirare că-l iubesc așa mult. Se implică să le facă puternice, sportive, le duce cu bicicleta, cu schiurile, una în față, una în spate și două pe picioare. Continuu! Nu se lasă, nu obosește, nu se plânge. Parcă nimic nu e greu pentru el. E un bărbat foarte asumat din punctul acesta de vedere”, declara Laura Cosoi, în urmă cu ceva timp.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: