Redactia.ro

Este interzis în toate farmaciile din România. Decizia care se aplică din iulie 2025

CNA a luat o decizie care schimbă complet regulile în farmacii. Începând din iulie 2025, toate farmaciile din România nu mai au voie să facă reclamă suplimentelor alimentare. Măsura a fost adoptată printr-o hotărâre care vizează protejarea consumatorului, însă a provocat reacții dure în rândul reprezentanților din domeniul economic și farmaceutic.

Reclamele la suplimente, eliminate complet din audiovizual

Potrivit deciziei adoptate, farmaciile nu mai pot promova suplimente alimentare prin reclame audio, video sau scrise, indiferent de canalul utilizat. Conform Art. 154 alin. (1) din reglementările în vigoare, este interzisă „promovarea farmaciilor prin asocierea acestora cu promoții la medicamente, tratamente medicale, produse homeopate, dispozitive medicale și suplimente alimentare”.

Această decizie elimină complet posibilitatea farmaciilor de a atrage clienți prin reclame la produse care nu necesită rețetă, dar sunt promovate frecvent pentru întărirea imunității, susținerea digestiei sau controlul greutății.

Consiliul Concurenței critică măsura. Efecte negative pentru consumatori

Reprezentanții mediului economic, inclusiv cei din cadrul Consiliului Concurenței, au avertizat că interdicția va duce la dezechilibre pe piață. Potrivit unei analize PWC, decizia CNA riscă să creeze un mediu concurențial incorect și să favorizeze creșteri artificiale de prețuri.

„În majoritatea piețelor de medicamente şi în cazul majorității brandurilor de suplimente analizate, publicitatea din domeniul audiovizualului este cea mai importantă formă de publicitate(…) ”, se arată în document.

Studiu oficial: publicitatea e esențială pentru corecta informare a publicului

Raportul publicat de Consiliul Concurenței în 2022 arată că în cazul suplimentelor alimentare și al medicamentelor fără rețetă (OTC), publicitatea este una dintre cele mai importante forme de comunicare între producători și consumatori.

Prin intermediul unei reclame difuzate pe un canal național de televiziune companiile pot disemina informații cu privire la caracteristicile, calitatea şi chiar prețurile produselor într-un mod eficient, acoperind tot teritoriul țării”, se mai arată în documentul oficial.

În acest context, limitarea accesului la informații prin interzicerea reclamelor este considerată o decizie cu potențial negativ asupra transparenței comerciale și a educației consumatorilor.

În mod paradoxal, interdicția se aplică doar farmaciilor, nu și altor entități comerciale care vând suplimente, cum ar fi magazinele naturiste, supermarketurile, benzinăriile sau platformele online. Acestea din urmă nu sunt afectate de decizia CNA și pot în continuare promova produsele prin reclame, inclusiv prin canale audiovizuale sau rețele sociale.

Această diferență de tratament este considerată de mulți ca fiind discriminatorie și nejustificată. În plus, consumatorii pot fi astfel încurajați să achiziționeze suplimente din surse mai puțin reglementate, unde informațiile sunt incomplete sau incorecte, potrivit Capital.

Accesul la consultanță farmaceutică, limitat indirect

Prin eliminarea publicității care direcționa consumatorii spre farmacii, se reduce și accesul populației la consiliere de specialitate. În farmacii, recomandarea suplimentelor este realizată de personal calificat, care ține cont de starea de sănătate a pacientului și de eventualele interacțiuni cu alte medicamente.

Fără o informare corectă, consumatorii riscă să achiziționeze produse nepotrivite sau să le combine în mod periculos, fără să aibă parte de ghidaj profesional.

Reacția CNA și argumentele invocate

CNA justifică decizia prin nevoia de a limita promovarea agresivă a produselor care nu sunt medicamente, dar sunt percepute ca având efecte terapeutice. Consiliul a transmis că reclamele pot crea așteptări nerealiste și pot determina populația să cumpere produse fără recomandare medicală.

Totuși, criticii subliniază că materialele publicitare pentru suplimente sunt deja supuse unui control strict, fiind avizate de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Acestea trebuie să includă avertismente standard și să respecte un format aprobat.

Prin direcționarea consumatorilor către canale de vânzare necontrolate, cum ar fi unele site-uri online sau magazine naturiste obscure, există riscul ca aceștia să cumpere produse de proveniență incertă. Lipsa consultanței de specialitate și a unor condiții stricte de păstrare și vânzare pot duce la utilizarea incorectă a acestor suplimente, cu posibile efecte nocive asupra sănătății.

Specialiștii avertizează că această tendință poate aduce riscuri reale, în special în rândul persoanelor vulnerabile sau al celor care deja urmează tratamente medicale.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: