Redactia.ro
Home » Monden » Estera Buble a izbucnit în lacrimi când și-a revăzut copiii după eliminarea de la „Asia Express”. Cum arată familia fostei concurente a competiției

Estera Buble a izbucnit în lacrimi când și-a revăzut copiii după eliminarea de la „Asia Express”. Cum arată familia fostei concurente a competiției

GALERIE FOTO (7)

Ediția din seara precedentă a emisiunii „Asia Express” a avut un final trist pentru Lidia Buble și sora sa, Estera. Au dat tot ce au avut mai bun până în acest punct al competiției, dar în cele din urmă au fost eliminate. Momentul a fost unul foarte emoționant, mai ales că între cele trei echipe rămase în concurs s-a creat o legătură foarte puternică. Cele două surori s-au întors acasă, iar revederea cu familia le-a adus lacrimi în ochi.

Estera Buble are o familie deosebit de frumoasă

În timp ce pe Lidia Buble este cunoscută în România datorită carierei sale muzicale, nu putem spune același lucru despre sora sa, Estera. Aceasta a ales să fie o figură modestă, iar participarea la „Asia Express” a fost prima sa experiență cu televiziunea. În viața de zi cu zi este soție, mamă și are o mare pasiune: machiajul.

Dacă Lidia se exprimă cel mai bine când este pe scenă, Estera a ales să se exprime artistic în alt mod. Este make-up artist, iar imaginile de pe contul său de Instagram demonstrează că este foarte pricepută în meseria pe care a ales să o urmeze.

Până la vârsta de 31 de ani, Estera Buble s-a bucurat de multă împlinire în plan personal. Este căsătorită, are doi copii minunați, iar plecarea în competiția de pe Drumul Împăraților a fost un moment foarte dificil pentru ea. Pe lângă dificultatea probelor, s-a confruntat și cu dorul de casă și de micuții săi, pe care l-a simțit permanent.

„Cel mai greu pentru mine a fost să fiu departe de familia mea. Îmi impuneam zilnic să nu mă gândesc foarte des la ei, pentru că ştiam că nu aş fi putut să rezist gândindu-mă non-stop la ei. În afară de acest lucru, oboseala îşi spunea cuvântul”, a povestit Estera Buble, pentru Viva!.

A izbucnit în lacrimi când și-a revăzut copiii după eliminarea de la „Asia Express”

Cele două minuni ale Esterei,  Isaiah și Isaac, și-au așteptat cu sufletul la gură mama să se întoarcă din aventura sa. Au primit-o cu brațele deschise, iar sora Lidiei Buble a izbucnit în lacrimi. Perioada petrecută departe de familia sa a fost o adevărată încercare, dar totul a meritat în momentul în care și-a strâns din nou copiii la piept.

Chiar dacă nu a lipsit pentru foarte mult timp, fosta concurentă de la „Asia Express” a descoperit uimită că băieții săi s-au schimbat. Sunt la vârsta la care chiar și câteva săptămâni își pun amprenta asupra înfățișării lor, așa că la întoarcere mama lor a descoperit cu uimire cât de mult au crescut.

„Acasă, când am ajuns, mi-am îmbrățișat familia mult, am plâns când am văzut cât crescuseră copiii în absenţa mea. Apoi, m-am dus la un tratament facial unde cred că am adormit. (râde) Spuneam foarte des „vai ce bine e să faci duş când vrei, „ce bine e să stai când ai chef (râde) şi am avut un concediu scurt la mare, unde am dormit aproape încontinuu”, a mai povestit Estera, pentru aceeași sursă.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: