Vremea de mâine, 22 octombrie 2026. Ploile se extind în aproape toată țara, temperaturile scad, iar la munte apar lapovița și ninsoarea
Copiii sub 14 ani care comit fapte prevăzute de legea penală ar putea merge la consiliere fără acordul părinților. Ce a decis CCR
Transformare uluitoare pentru Leonard Miron! A dat jos 60 de kilograme și are o meserie la care nimeni nu se aștepta
Netflix pregătește o lovitură de proporții! O actriță premiată cu Oscar acceptă primul rol principal într-un serial. Povestea care a convins-o
PRO TV, reacție radicală după ce Firicel din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție pentru 24 de ore. Ce transmit televiziunea
Ai primit o casă sau bani de la părinți prin donație? Clauza care poate schimba împărțirea moștenirii și ce drepturi au ceilalți copii
Joi dimineață vine cu o veste uriașă pentru trei zodii. Până la prânz, viața lor poate lua o întorsătură neașteptată
Patru zodii își schimbă destinul până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului le pot întoarce viața la 180 de grade
Femeile zodiacului de care ar trebui să te ferești. Te vor manipula fără milă, te controlează fără scrupule25.01.2025, 10:31
Singura zodie care dă dovadă de altruism în orice situație. Ea este cea mai bună la suflet24.01.2025, 20:15
AstroRedacția: Horoscop 25 ianuarie 2025. Zi plină de oportunități pentru trei zodii! Succesul le iese în cale24.01.2025, 13:00
Zodia care este „mama tuturor răniților”! Este plină de empatie și grijă, un simbol al compasiunii23.01.2025, 18:05
AstroRedacția: Horoscop 24 ianuarie 2025. Berbecii își planifică viitorul profesional23.01.2025, 14:47
Zodia care va plânge cu lacrimi amare în acest weekend. Nativii vor învăța o lecție de putere interioară23.01.2025, 10:33
3 zodii de bărbați la care femeile tânjesc o viață întreagă. Ei sunt cei mai buni parteneri. Ce au în comun22.01.2025, 22:40
5 zodii de femei care închid un capitol greu din viața lor. Februarie vine cu schimbări mărețe pentru ele22.01.2025, 19:10
AstroRedacția: Horoscop 23 ianuarie 2025. Balanțele au noroc în dragoste. Cupidon este de partea lor22.01.2025, 15:50