Carmen de la Sălciua, după ani de tăcere și încercări de a păstra o relație pașnică cu familia fostului soț, Culiță Sterp, a decis să ia o poziție fermă și să rezolve conflictul în instanță. În exclusivitate pentru redactia.ro, artista a povestit că, în ciuda eforturilor sale de a evita confruntările, atacurile din partea familiei Sterp au continuat, iar recent, în urma nunții lui Iancu Sterp, sora mai mică a fostului ei soț, Geta, a făcut declarații care au dus la o escaladare a tensiunilor. Sătulă de aceste situații și de remarcile ironice repetate la adresa ei, Carmen și-a luat hotărârea de a acționa pe cale legală.
Carmen de la Sălciua, declarații incendiare despre scandalul care luat amploare
Deși au trecut mai mulți ani de la despărțirea ei de Culiță, numele lui Carmen continuă să fie adus în discuție de familia fostului soț. Artista a explicat că, deși a încercat să evite conflictele și să mențină o relație civilizată, răbdarea i-a fost pusă la încercare constant.
„Am reușit să vorbesc cu un avocat. Nu mi-aș dori să ajung la judecăți, dar dacă nu se vor opri voi ajunge în judecăți. Mi-a răspuns fosta cumnată pe Instagram și am vrut să-i dau o replică pașnică, dar m-a blocat. Când eram în familia aceea, m-am înțeles destul de bine cu ei, au mai fost mici neînțelegeri. Eu am încercat să stau departe de ironii, nu am luat legătura cu nimeni”, a spus artista în exlusivitate pentru redactia.ro.
Un alt motiv de nemulțumire pentru artistă este legat de încasările generate de melodiile lansate împreună cu fostul ei soț
Conform spuselor sale, piesele înregistrate împreună au strâns milioane de vizualizări pe platforma YouTube, însă Carmen nu a primit nicio compensație financiară din aceste încasări, deși a contribuit semnificativ la succesul lor.
În exclusivitate, Carmen a mărturisit și că atacurile repetate au venit ca o reacție la susținerea ei inițială în cariera lui Culiță, fapt pe care acesta și familia lui par să-l nege.
„Mai este si problema cu Youtube-ul, melodii cu mine au făcut 60 de milioane de vizulizări. Vă dați seama ce bani s-au făcut și eu nu am încasat nimic. Când le spune cineva că eu l-am ajutat la începutul carierei, el reacționează foarte urât la adresa mea. Nu mai vorbesc cu nimeni din familia lor, pentru că am văzut că toți au un ghimpe împotriva mea”, a adăugat Carmen, subliniind că acest aspect va fi inclus în demersurile legale pe care intenționează să le urmeze.
Artista a explicat și că a încercat să păstreze distanța de familia Sterp și să evite orice fel de conflict, însă nu a primit același respect în schimb. În urma unor schimburi de mesaje pe rețelele sociale, Carmen a încercat să ofere o replică pașnică fostei sale cumnate, Geta, însă aceasta a blocat-o, împiedicând astfel orice încercare de dialog. Carmen a ajuns la concluzia că toate atacurile și remarcile ironice ale familiei Sterp sunt un semn al unei resentimente persistente, mai ales după separarea de Culiță. În ciuda eforturilor sale de a se împăca cu situația și de a merge mai departe, conflictele cu familia fostului soț i-au afectat liniștea și imaginea.