Redactia.ro
Home » Homepage » EXCLUSIV! FOTO & VIDEO Ion Caramitru a fost înmormântat azi la Cimitirul Bellu

EXCLUSIV! FOTO & VIDEO Ion Caramitru a fost înmormântat azi la Cimitirul Bellu

GALERIE FOTO (18) Ion Caramitru, înmormântat astăzi, la Cimitirul Bellu

Ion Caramitru (79) este înmormântat astăzi, 10 septembrie, la Cimitirul Bellu. Celebrul actor a fost condus pe ultimul drum de către familie, prieteni și toți cei care i-au urmărit cariera artistică. Locul de veci al actorului se găsește pe Aleea Artiștilor, din cadrul Cimitirului Bellu, acolo unde sunt înmormântați și alți mari actori ai României.

Ion Caramitru a fost înmormântat

Update 13.50 Marele actor a înmormântat pe Aleea Artiștilot din Cimitirul Bellu din București, cu onoruri militare. Familia și apropiații au fost prezenți la ceremonie și și-au luat rămas-bun de la Ion Caramitru. Aproximativ 100 de persoane au aplaudat în momentul în care sicriul cu trupul neînsuflețit al marelui actor a fost pus în groapă. În acest timp, garda de onoare a interpretat marșul funebru și s-au auzit salve de pușcă.

Familia actorului, înmărmurită de durere la căpătâiul actorului

Ziua înmormântării regretatului Ion Caramitru a adus o durere de nesuportat familiei sale. Văduva actorului și cei trei băieți ai lor au părut de neconsolat la slujba de pomenire, organizată la Biserica Visarion Capitală.

VIDEO Trupul neînsuflețit al actorului, scos din biserică în ropote de aplauze

La sfârșitul slujbei de pomenire, trupul neinsuflețit al actorului a fost dus către mașina mortuară în ropote de aplauze. Cei prezenți au ținut să marcheze ultimul său drum cu aplauze furtunoase, ca cele pe care actorul le-a stârnit de-a lungul carierei sale prin nenumăratele piese de teatru și filme în care a jucat.

Ștefan Bănică Jr., vizibil afectat la înmormântarea actorului

Printre cei care au sosit să-l conducă pe ultimul drum pe Ion Caramitru se numără și Ștefan Bănică Jr. Artistul părea vizibil afectat la intrarea în biserică. Îmbrăcat în haine cernite și abătut, acesta s-a prezentat la biserica Visarion din Piața Romană, acolo unde are loc slujba de înmormântare, și unde a avut acces doar un grup restrâns de oameni. Alături de el s-a aflat și actorul Mihai Constantin, celebrul Ionică din „Liceenii”.

Banică Jr, vizibil afectat la înmormântarea lui Ion Caramitru

La slujba de pomenire au sosit mai mulți colegi de breaslă de-ai actorului, printre care Horațiu Mălăele, Vlad Zamfirescu, Florin Zamfirescu și Ștefan Bănică Jr, dar și Principesa Margareta a României, Custode al Coroanei și înalți oficiali.

Principesa Margareta a României, prezență sofisticată

Principesa Margareta a României a fost prezentă la slujba de pomenire a regretatului actor, ținută la Biserica Visarion din București. Custodele Coroanei a purtat pentru această ocazie tristă o ținută ușor atipică, alegând să se îmbrace într-o ținută all-grey, în detrimentul hainelor cernite.

Principesa Margareta a Romaniei

Mulțime de coroane în memoria lui Ion Caramitru

Slujba de înmormântare a regretatului actor Ion Caramitru are loc în acest moment la Biserica Visarion din Capitală, iar toți cei apropiați s-au prezentat pentru a-i aduce un ultim omagiu. La intrarea în biserică pot fi văzute o mulțime de coroane aduse în amintirea celebrului actor.

FOTO & VIDEO Ion Caramitru va fi înmormântat azi la Cimitirul Bellu

Celebrul actor va fi înmormântat vineri, 10 septembrie, la cimitirul Bellu din Capitală. Cortegiul cu trupul neînsuflețit al actorului Ion Caramitru va porni de la biserica Visarion din Capitală, apoi se va opri, în jurul orei 12.00, în fața Teatrului Național ”I. L. Caragiale”, urmând ca mai apoi să fie condus către Cimitirul Bellu.

Reprezentanții TNB au transmis că toți cei care vor să-și ia la revedere de la celebrul actor o vor putea face în timp ce cortegiul funerar va poposi în fața teatrului:”În drumul de la Biserica Visarion spre Cimitirul Bellu, cortegiul se va opri în faţa Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” pentru a ne lua rămas bun de la el şi a-i aduce, ca omagiu, aplauzele noastre”.

Locul de veci al actorului se afla pe Aleea Artiștilor, din Cimitirul Bellu, acolo unde se odihnesc și alți mari actori ai României, precum Emil Hossu, Marin Moraru, Toma Caragiu, Vladimir Găitan, etc.

Ultima dorință a actorului în vârstă de 79 de ani

În 2010, Ion Caramitru a fost laureat al premiului Speranța și membru de onoare al Societății Timișoara, asociație care s-a născut în prima lună după Revoluţia din decembrie 1989. Atunci actorul a primit și insigna pe care a purtat-o cu mândrie toată viața.

”Ne-am sfătuit ce să facem în această privință împreună. În octombrie 2019 am fost numiți în consiliul de conducere al Institului Revoluției Române, din care inițial fusesem eliminați pentru că făceam parte, de fapt, din ”Asociația Revoluționarilor Fără Privilegii”, asociație înființată de Ion Caramitru și Radu Filipescu pentru cei care au refuzat certificatul de revoluționar.

Ion Caramitru și-a dorit să fie înmormântat cu această insignă.

Mesajul fiului său, Andrei Caramitru

Unul dintre băieții actorului a ținut să posteze un mesaj de mulțumire la adresa fanilor care i-au transmis mesaje de condoleanțe în această perioadă grea: „Mulțumim din suflet, atat eu cât și familia, pentru mesajele primite și pentru gândurile pe care atâția dintre voi le-ați împărtășit in aceste momente grele de despărțire. Ceremoniile vor fi vineri. Pentru cei care vor sa se reculeagă înainte, exista în foaierul TNB un loc dedicat memoriei lui.”, a scris Andrei Caramitru pe pagina sa de facebook.

Cui a lăsat întreaga avere celebrul actor

Potrivit testamentului, întreaga avere a actorului se va împărți între văduva acestuia și cei trei băieți ai lor. Iată ce bunuri figurează în declarația lui de avere:

* Un teren de 1074 mp la Moieciu de Sus, județul Brașov.

* Un apartament de vacanță 48,16 mp).

* O casă de vacanță (328 mp).

* Trei apartamente și un garaj.

* Două mașini: un VW Tiguan (2012), un Peuget 307 (2007).

* Mobilă brâncovenească: 8.000 – 10.000 de euro.

* Tablouri: 6.000 – 8.000 de euro.

* Colecție de icoane: 8.000 – 10.000 de euro.

* Statuete și obiecte mici: 3.000 – 4.000 de euro.

* 23 de conturi bancare: 3.213.700 de lei (circa 679.429 de euro) și 121.000 de euro.

* Salariu: 101.007 lei (8.417 lei/lună).

* Pensie 72.822 lei (6.068 de lei/lună).

* Drepturi de autor, activități artistice: 568.601.lei

Ce pensie încasa de la statul român

Ion Caramitru a avut o carieră îndelungată în domeniul teatrului și al cinematografiei românești, astfel încât pensia lui era una considerabilă. În plus, dat fiind faptul că a fost directorul Teatrului Național din Capitală, actorul primea și o pensie specială. Astfel, potrivit declarației lui de avere, Ion Caramitru încasa o pensie lunară de 2.600 lei, iar din 2005, după ce a fost numit directorul Teatrului Național din Capitală, mai primea încă 51.532 lei. Mai încasa aproximativ 213.894 lei din drepturile de autor și alte colaborări.

Cu cine era căsătorit Ion Caramitru

Ion Caramitru era căsătorit de 45 de ani cu Micaela. Acesta a fost extrem de discret în ceea ce privește viața sa de familie. La un moment dat, el spunea că vrea ca publicul său să știe doar despre reușitele actoricești, nu detaliile de ordin familial. “Nu cred ca viata mea personala trebuie pusa pe taraba, viata de familie, ceea ce fac eu, copiii mei, ce face sotia mea, cum ma inteleg cu ea, daca ea vrea sa cumparam un dulap sau eu vreau sa schimbam frigiderul.

Soția marelui actor, Micaela Caramitru este de profesie actriță, dăruindu-i acestuia trei băieți minunați. Cei trei copii ai săi au stat departe de domeniul părinților lor. Andrei a urmat o carieră în afaceri, fiind diectior al unei multinaționale, Ștefan cântă în trupa “The Lefters”, iar Matei este inginer de sunet.

Ion Caramitru a murit la Spitalul Elias

Amintim că Ion Caramitru s-a stins din viață pe 5 septembrie, la vârsta de 79 de ani. Actorul a murit pe patul de spital al spitalului Elias din București, după ce s-a luptat cu o infecție în sânge. Medicii au descoperit-o în luna august și, deși era internat în spital, nu s-a mai putut face nimic pentru el.

Încă din 1999, actorul a condus Uniunea Teatrală din România, de care se leagă evenimente ca Festivalul Național de Teatru și gala premiilor UNITER. De asemenea, Ion Caramitru a fost unul dintre cei mai străluciți interpreți ai teatrului lui Shakeaspeare, fiind recunoscut printre cei mai buni zece actori din lume care l-au jucat pe Hamlet.

De ce boală suferea Ion Caramitru

Potrivit informațiilor, organismul său era din ce în ce mai slăbit, iar în ciuda tratamentelor cu antibiotic pe care medicii i l-au administrat, corpul său nu dădea niciun semn spre bine. Abia la începutul lunii august, după numeroase investigații, medicii au reușit să-i pună un diagnostic clar și se pare că Ion Caramitru avea o infecție în sânge care îi afectase tot corpul. Ar fi fost vorba mai exact despre un stafilococ, stafilococul auriu, o boală gravă care afectează rapid toate funcțiile corpului.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: