Redactia.ro

EXCLUSIV! Prima reacție a lui Jador despre participarea la emisiunea”Burlacul”. Ce a spus artistul

GALERIE FOTO (5) Jador despre emisiunea Burlacul

Jador reușește să-și surprindă fanii la orice pas! În ultimele zile circulă un zvon în presă cum că marele artist  va fi cel care își va da inima la emisiunea „Burlacul”. Ei bine, cântărețul a vorbit în exclusivitate pentru Redacția.ro despre participarea sa la cel mai așteptat show difuzat pe Antena1.

Noile colaborări i-au adus un succes muzical incredibil

Jador și-a făcut un nume în lumea muzicală reușind într-un timp foarte scurt să eclipseze nume grele, precum Florin Salam sau Dani Mocanu, pe Youtube. Așadar, Jador în vârstă de 25 de ani a devenit unul dintre cei mai apreciați și iubiți cântăreți din România.

Artistul a reușit să încânte pentru prima dată publicul cu melodia lansată împreună cu Lino Golden, intitulată “Dau Moda”, ulterior lansând o piesă cu artistul Alex Velea, care s-a dovedit a fi un mare succes. „Arde-mă Baby” a reușit să strângă în primele 24 de ore de la lansare aproape un milion de vizualizări.

Jador nu s-a oprit aici! Artistul a lansat cel de-al treilea hit cu care a spart topurile, „Jale” în colaborare cu Emilia, Dodo, Jay Maly și Costi. Trei melodii care i-au adus succesul marelui artist în doar câteva luni.

Jador, despre participarea la emisiunea Burlacul

Asadar, după ce a ieșit în fața publicului cu proiectele muzicale, în presă s-a zvonit că Jador a participat la castingul pentru emisiunea Burlacul, difuzată pe Antena1.

Contactat de Redacția.ro, Jador a răspuns la întrebarea care în ultimele zile a stat pe buzele tuturor fanilor artistului, și anume dacă acesta va participa în următorul sezon de la Burlacul.
Cântărețul a declarat că nu a participat la niciun casting pentru emisiunea Burlacul și nici nu va participa în următoarea perioadă. „Nu înțeleg de unde până unde s-a dedus că aș participa la noul sezon Burlacul, dar răspunsul este NU. Nu voi fi participa la Burlacul”, a declarat Jador.

De asemenea, artistul a subliniat faptul că nu ar participa la o emisiune matrimonială pentru a-și găsi soția ideală, susținând că își dorește să întemeieze o familie cu o fată simplă, de casă cu care să creeze o relație stabilă. În ceea ce privește viața sentimentală, Jador a precizat că este singur și că momentan  își dorește să se axeze pe cariera muzicală, lăsând dragostea să vină de la sine. Mai mult, cântărețul a precizat că le va pregăti o nouă surpriză fanilor săi, împreună cu Lino Golden.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: