Redactia.ro
Home » Știri » Familia lui Ionuţ îl plânge pe românul care a murit în accidentul de tren din Grecia: „Ai luat cu tine o parte din mine, m-ai distrus”

Familia lui Ionuţ îl plânge pe românul care a murit în accidentul de tren din Grecia: „Ai luat cu tine o parte din mine, m-ai distrus”

Ionuţ este cetățeanul român identificat printre persoanele decedate în urma accidentului feroviar din Grecia, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe.

Familia persoanei decedate a fost informată, potrivit MAE. Apropiaţii sperau ca pericolul să-l fi ocolit pe tânăr.

Ionuţ se numără printre cei 57 de morţi

Garnitura transporta 350 de persoane de la Salonic la Atena, iar printre cei care și-au găsit sfârșitul printre fiare se numără și Ionuț. Românul în vârstă de 34 de ani s-a urcat în trenul morții din gara Katerini și avea ca destinație finală Atena, doar că, din păcate, drumul lui prin viață s-a oprit brusc.

În continuarea precizărilor de presă din data de 1 martie, respectiv 2 martie 2023, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că autoritățile elene competente au notificat Consulatul General al României la Salonic că un cetățean român a fost identificat printre persoanele decedate în urma accidentului feroviar din noaptea de 28 februarie spre 1 martie a.c.

În acest context, reprezentantul oficiului consular român a informat de urgență familia persoanei decedate, cu care se afla deja în contact direct, ca urmare a semnalării dispariției persoanei în cauză, fiind puse la dispoziție informații cu privire la procedura de eliberare a certificatului de deces românesc și a celorlalte documente necesare repatrierii trupului neînsuflețit în România.

Repatrierea trupului neînsuflețit se va realiza după finalizarea, de către autoritățile elene, a tuturor procedurilor specifice în astfel de situații deosebite.

Consulatul General al României la Salonic continuă dialogul cu autoritățile locale și cu familia cetățeanului român și va asigura asistența și protecția consulară necesare, conform competențelor legale”, a comunicat MAE.

Familia îl plânge

Mătușa lui Ionuț a fost și cea care l-a crescut încă de când era un copilaș. Femeia i-a fost ca o mamă tânărului, astfel încât moartea fulgerătoare a tânărului a lăsat-o fără cuvinte.

Dumnezeu să te odihnească, suflet bun. Ai luat cu tine o parte din mine. M-ai distrus, nu am cuvinte”, a scris Gina Todor, pe Facebook.

Trupul lui neînsuflețit va fi transportat în România într-un sicriu sigilat, așa cum a fost dat ordinul autorităților din Grecia, unde-l așteaptă prietenii și mătușa care l-a crescut.

Cine este singurul supraviețuitor din primul vagon

Ca printr-un miracol, prinmul vagon al garniturii de pasageri care a fost implicată în accidentul de tren a avut şi un supravieţuitor. Acesta este un student de 20 de ani. Acum, el se află internat în spital, unde este tratat pentru răni la cap și a suferit două intervenții chirurgicale.

„Starea lui este în mod constant critică, facem tot ce putem ca să-l salvăm”, au spus medicii, care au adăugat:

„Avem, de asemenea, câțiva răniți care au fost operați. Au fost 20 de internări în spitalul nostru, 15 au rămas și sunt în stare bună, 5 au fost externate. Unii au fost operați, alții vor fi operați, iar starea lor nu este îngrijorătoare”.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: