Mirela Loșniță
Fetița mea s-a născut, dar soțul meu a dispărut.
Când Elena a fost internată în spital pentru a naște primul copil, în loc să-l aibă pe Michael, soțul ei, alături, a fost doar mama ei care i-a ținut mâna. Michael lipsea complet din peisaj. La externare, Elena a mers acasă sperând să-l găsească în sfârșit acolo, gata să explice dispariția sa. În schimb, a descoperit un bilet în leagănul copilului, care arunca vina asupra mamei ei pentru plecarea lui Michael.
Fetița mea s-a născut, dar soțul meu a dispărut
Totul începuse cu promisiuni. Michael îi promisese că va fi lângă ea, ținându-i mâna, în ziua întrării în lumea a primului lor copil. Își planificaseră împreună fiecare detaliu: de la muzica ce urma să răsune în sala de nașteri, până la micuțul căciulă pe care Michael urma să-l pună pe capul bebelușului lor. Dar când momentul a sosit, Michael nu era nicăieri.
Elena încerca să-și liniștească teama cu ajutorul vorbelor reconfortante ale asistentelor, care presupuneau că el ar fi fost doar întârziat. Dar cu fiecare minut care trecea, sentimentul de neliniște creștea în intensitate. L-a sunat ore întregi, a lăsat mesaje disperate pe robotul telefonic, dar nu a primit niciun răspuns. Pe măsură ce contracțiile deveneau mai intense, la fel creștea și frica ei.
Când fetița lor, Emily, s-a născut, bucuria a fost umbrită de locul gol din dreptul ei, acolo unde ar fi trebuit să fie Michael. Mama Elenei i-a fost sprijinul principal, ținându-i mâna în momentele dificile, dar ochii ei trădau aceeași îngrijorare. Dacă știa ceva, nu i-a spus.
După două zile de spitalizare, Elena a fost externată
Mama ei a ajutat-o să o urce pe Emily în mașină, iar drumul spre casă a fost tăcut. În mintea Elenei, scenariile despre absența lui Michael deveneau tot mai nebunești. Poate avusese un accident, poate era internat într-un alt spital. Dar nimic nu o putea pregăti pentru ceea ce avea să descopere.
Când au ajuns acasă, casa era neobișnuit de liniștită. A deschis ușa cu speranța că Michael o așteaptă înăuntru, gata să-i ofere o explicație. „Michael?” a strigat, dar nu a primit niciun răspuns. Într-un acces de speranță, s-a repezit la camera copilului, încrezĂtoare că l-ar putea găsi acolo. În schimb, a descoperit o cameră aproape golită. Leagănul era încă acolo, dar toate decorațiunile, jucăriile de pluș, hăinuțele și păturile alese cu grijă dispăruseră. Singurul lucru rămas era un bilet plasat cu grijă în leagăn.
„Te iubesc pe tine și pe copilul nostru, Elena. Dar trebuie să plec pentru totdeauna. Întreabă-ți mama de ce a făcut asta. Am luat câteva dintre lucrurile lui Emily ca să-mi amintesc de voi.”
Elena a privit bilețul, mintea ei străduindu-se să înțeleagă sensul cuvintelor. Ce voia să spună Michael? De ce trebuia să plece? Și ce legătură avea mama ei cu asta?
„Mamă!” a strigat Elena, coborând scările cât de repede îi permitea corpul slăbit după naștere. În sufragerie, mama ei stătea pe canapea cu Emily adormită în brațe.
„Ce e asta?” a întrebat Elena, arătând biletul spre ea. „Ce-ai făcut? Unde este soțul meu?”
Mama ei a ridicat privirea, iar pentru o clipă, Elena a văzut o expresie greu de descifrat: vină? Regret?
„Nu voiam să afli în felul acesta…” a spus ea încet.
„Ce? Să aflu ce?” a strigat Elena. „Vorbește clar, mamă!”
Mama ei a oftat adânc, ca și cum se pregătea pentru o mărturisire dureroasă.
„Am aflat ceva despre Michael, dragă. Și era prea grav ca să nu-i spun. Trebuia să știe că știu.”
„Ce anume? De ce vorbești în ghicitori?” Elena a întrebat, închizând ochii, extenuată brusc.
„Avea o aventură, draga mea,” a spus mama ei. „Cu cineva de la birou. Imaginează-ți tupeul.”
Cuvintele au lovit-o pe Elena ca un pumnal
„Nu, mamă,” a spus ea încet. „Asta nu poate fi adevărat. Michael nu ne-ar face asta. Ne iubește! Era atât de entuziasmat de copilul nostru, de viitorul nostru împreună!”
„Îmi doresc să nu fi fost adevărat,” a răspuns mama ei cu blândețe. „Dar l-am auzit vorbind la telefon. Vorbeau despre întâlniri la motel. L-am confruntat, și a recunoscut. A avut o relație cu șefa lui, o femeie mult mai bogată decât ne-am fi putut imagina.”
Elena simțea cum tot aerul din cameră dispărea.
„De ce nu mi-ai spus?” a întrebat, lacrimile curgându-i pe față. „De ce nu mi-ai dat șansa să vorbesc cu el, să rezolv lucrurile?”
„Oh, dragă mea,” a spus mama ei, ștergând o lacrimă din colțul ochiului. „I-am dat șansa. I-am spus că trebuie să-ți mărturisească totul sau să plece pentru totdeauna. Am vrut să văd dacă mai are calități care merita salvate. Dar uite ce a ales: să plece.”
Pentru un moment, Elena a refuzat să creadă. Cum ar fi putut mama ei să stea lângă ea în timpul travaliului, știind tot acest adevăr?
„Nu ar fi trebuit să iei această decizie în locul meu,” a spus Elena. „Ar fi trebuit să mă lași pe mine să aleg ce să fac.”
„Îmi pare rău, Elena,” a spus mama ei. „Am crezut că fac ce era mai bine pentru tine. Nu voiam să suferi mai mult decât o faci deja.”
Elena a simțit furia clocotind în interiorul ei, dar a ales să rămână tăcută
Avea nevoie de timp pentru a procesa totul. Soțul ei o trădase, mama ei luase decizii în locul ei, iar acum era singură cu un nou-născut și o inimă frântă.
Câteva zile mai târziu, Elena a reușit să-l contacteze pe Michael. Când în sfârșit a răspuns, vocea lui suna adormită.
„Michael?” a spus ea.
„Elena?” a găfâit el.
„Este adevărat?” a întrebat ea.
„Da, totul este adevărat,” a spus el. „Nu mă voi întoarce. Am început să o iubesc pe Gretchen, și vreau să dau o șansă acestei relații.”
Michael nu a mai contactat-o niciodată, iar Elena s-a concentrat pe fiica ei, găsind puterea de a merge mai departe. Cu timpul, a învățat să accepte că viața ei trebuia să continue, chiar dacă inima ei rămĂsese frântă.
