Georgescu Dragos
Era o după-amiază obișnuită. Încercam să jonglez între pregătirea cinei și verificarea emailurilor de la birou, ca într-un spectacol de circ domestic la care eram obișnuită să joc rolul principal. Viața mea era un amestec de mamă, soție și director de marketing, o rutină obositoare, dar previzibilă.
„Fiica mea a adus acasă de la școală copia ei fidelă, iar soțul meu a devenit palid când a văzut-o”
Totul s-a schimbat însă în clipa în care ușa de la intrare s-a izbit cu o forță care a făcut să vibreze tablourile din hol.
— Mia? am strigat, așteptând obișnuitul torent de povești de după școală. Fetița mea obișnuia să intre ca un uragan, plină de entuziasm și cu zeci de detalii despre ziua ei. De data aceasta însă, glasul ei a răsunat altfel, încărcat de o emoție aparte:
— Mamă, trebuie să o cunoști pe noua mea prietenă!
Am închis focul la sos, mi-am șters mâinile pe prosop și am intrat în living. Imaginea care mi-a apărut în față m-a făcut să îngheț pe loc.
Mia stătea lângă o altă fetiță. Și nu exagerez când spun că semănau leit. Aceleași bucle castanii, aceiași ochi căprui cu reflexe aurii, același zâmbet cu gropiță în obrazul stâng. Era ca și cum cineva ar fi clonat-o pe fiica mea.
— Ea e Sophie, a spus Mia, săltând din călcâie de emoție. A venit azi la școală. Nu-i așa că e ciudat? Arătăm ca două gemene!
Mi s-a uscat gâtul.
— Da… ciudat, am murmurat.
Sophie a făcut un pas înainte și mi-a zâmbit politicos.
— Îmi pare bine să vă cunosc, doamna mamei Miei.
Am încercat să-mi păstrez calmul. Le-am dat câteva felii de măr, iar ele s-au așezat la masă, chicotind despre cum profesoara le tot încurca la ore. Eu, rezemată de frigider, le priveam fără să pot să-mi dezlipesc ochii. Semănau prea mult. Era tulburător.
Am făcut repede o fotografie și i-am trimis-o lui Daniel, soțul meu, cu mesajul: „Ghicești care e a noastră?”
Zece minute mai târziu, m-a sunat. Vocea lui era tensionată.
— Vin acasă. Am terminat ședința mai devreme.
M-am încruntat. Daniel nu pleca niciodată înainte de ora șapte. Pentru el, serviciul era religie. Faptul că venea la cinci însemna doar un lucru: ceva era în neregulă.
Privirea care a trădat un secret
Când a intrat în casă, nu s-a dus spre bucătărie ca de obicei, ci direct în living. S-a uitat la cele două fetițe și a rămas fără cuvinte.
— Incredibil, chiar semănați! a spus, dar vocea îi tremura.
A început să o întrebe pe Sophie de unde a venit, cum o cheamă pe mama ei, unde locuiește. Tonul nu era al unui adult curios, ci al unui om speriat. Când fetița a rostit numele Sasha, am văzut cum fața lui Daniel a devenit albă ca varul.
Atunci am știut: nu era doar o coincidență.
Conversația ascunsă
Seara, după ce Mia a adormit, l-am surprins pe Daniel vorbind nervos la telefon.
— Ar fi trebuit să mă anunți că te-ai mutat înapoi. Crezi că a fost ușor să le văd pe fete împreună?
Am simțit cum inima îmi bubuie. Acel nume – Sasha – era din nou pe buzele lui.
— Nu, evident că nu i-am spus soției. Vrei să o distrugi?
Am înțeles atunci: Daniel ascundea un secret legat de trecutul lui. Un secret care avea legătură directă cu Sophie și cu mama ei.
Urmărirea
Câteva ore mai târziu, Daniel a ieșit din casă sub pretextul că nu poate dormi. L-am urmărit prin aplicația de localizare. Mașina lui s-a oprit la o casă modestă, cu desene cu cretă pe alee și un leagăn în curte. A doua zi, am mers acolo.
Am așteptat în mașină până când Daniel a apărut. S-a dus direct la ușa casei și a fost întâmpinat de o femeie care l-a îmbrățișat cu familiaritate.
Atunci am simțit că îmi pierd controlul. Am bătut cu pumnii în ușă.
— Unde e soțul meu? am întrebat furioasă.
Daniel a apărut imediat, palid. Lângă el, femeia s-a prezentat:
— Sunt Sasha, mama Sophiei. Eu și Daniel ne știm de mult timp.
Adevărul cutremurător
Am înfruntat privirea soțului meu.
— Spune-mi adevărul. Cine este Sophie? Este fiica ta?
Daniel a clătinat din cap.
— Nu, nu e fiica mea. Dar e… nepoata mea.
Am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare.
A început să explice: fratele lui, Evan, avusese gemene cu Sasha. Din cauza unor conflicte familiale și a dorinței lui Evan de a „scăpa” de una dintre fete, Daniel luase una dintre bebelușe și o crescuse ca pe propria lui fiică. Acea fetiță era Mia.
Eu nu știam nimic. Când m-am căsătorit cu Daniel, el mi-a spus doar că mama biologică a Miei „dispăruse din peisaj”. Adevărul era infinit mai complicat.
— Am vrut să o protejez, a spus Daniel cu voce frântă. Nu voiam să știe că a fost părăsită. Am crezut că dacă îngrop trecutul, va fi mai bine pentru toată lumea.
Sasha a adăugat, cu ochii umezi:
— Eu am crescut-o pe Sophie singură. Evan ne-a părăsit. M-am mutat în Houston, dar acum am revenit. Nu mai putem ascunde adevărul. Fetele trebuie să știe că sunt surori.
Durerea trădării
Am ieșit afară, amețită de revelație. Daniel m-a urmat.
— Lauren, te rog, nu pleca. Știu că am greșit.
L-am privit printre lacrimi.
— Nu sunt doar furioasă, Daniel. Sunt devastată. Șapte ani am crescut-o pe Mia, am iubit-o ca pe fiica mea, iar tu nu mi-ai spus niciodată că are o soră geamănă. Mi-ai ascuns ceva ce ar fi trebuit să știm toți.
El a încercat să se apere:
— Am crezut că fac ce e mai bine. Am vrut să o protejez.
— De cine? De mine? am izbucnit. Nu ai protejat-o, ai mințit-o. Și m-ai mințit și pe mine. Iar adevărul ne-a ajuns din urmă.
Ce urmează
Sasha, de la ușă, a spus ceea ce era evident:
— Nu puteți ascunde asta la nesfârșit. Fetele merită să știe cine sunt cu adevărat.
Am privit către Daniel.
— Are dreptate. Trebuie să le spunem adevărul. Pe tot.
El a încuviințat, cu lacrimi în ochi.
— Mia o să mă urască.
— Nu, va fi confuză, poate supărată. Dar apoi va înțelege. Și atunci vom putea construi o familie adevărată – noi toți.
