Redactia.ro
Home » Homepage » Filmări secrete cu primele minute ale intervenției de la Colectiv, publicate la patru ani de la tragedie

Filmări secrete cu primele minute ale intervenției de la Colectiv, publicate la patru ani de la tragedie

Colectiv

Imagini nemaivăzute cu intervenția de la incendiul din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015, au fost publicate la patru ani de la tragedie.

Un ofiţer de pompieri a oferit redacţiei Libertatea un film de 20 de minute şi 40 de secunde realizat în noaptea incendiului de la Colectiv chiar de subofiţerul care a însoţit primul echipaj ISU Bucureşti Ilfov, ajuns la locul dezastrului. Filmul va fi publicat la ora 10.30.

Imaginile nu au fost făcute publice niciodată. „Am simţit că e normal ca publicul să ştie tot adevărul ca să se închidă cercul. După ce s-a realizat ce conţin, filmările colegului meu nu au fost văzute decât de către un grup mic de ofiţeri superiori, nu au fost folosite nici la analizele interne, nu au fost date Corpului de Control al Guvernului Cioloş şi nici procurorilor”, a explicat ofiţerul de pompieri, care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Ce se vede în imaginile video cu intervenția de la Colectiv

Filmarea este realizată cu o singură cameră. Imaginile încep în jurul orei 22:43, în momentul în care omul a ajuns acolo cu primul echipaj ISU-SMURD, durează 20 de minute, dar nu se încheie la ora 23:03, ci mai târziu, din cauza pauzelor de filmare.

Pompierul s-a plasat aproape de ieșirea din containerul pe unde, inițial, oamenii au reușit să fugă, iar mai apoi trupurile tinerilor din club s-au transformat într-un uriaș dop uman, surprins de foc.

Minutul 00:00 – Când sosește primul echipaj de intervenție

Cameramanul-pompier a început filmarea în Piaţa Bucur, la intrarea în fosta fabrică „Pionierul”, unde se văd o maşină de pompieri, una de SMURD şi o ambulanţă albă. Prima victimă din cadru zace pe caldarâm. În gangul din interior ce duce spre clubul Colectiv se găsesc mai mulţi pompieri şi agenți de poliţie. Printre ei, câțiva tineri arși se îndreaptă singuri, pe picioarele lor, spre ieşirea din curtea fostei fabrici.

Minutul 01:23 – Victimele sunt ignorate de echipajele de salvatori

O maşină de pompieri se oprește în faţa gangului. În faţa containerului se văd victimele în viaţă care stau pe asfalt, sprijinite de zidul clădirii. Alte victime, cu trupurile contorsionate pe asfalt și cu hainele și pielea topite, agonizează. Unii oameni sunt încă în viață. Printre ei, un du-te-vino de pompieri, poliţişti, jandarmi şi agenți de poliţie locală, fără ca cineva să se preocupe de victime.

Nu mai aveai ce să stingi. Focul din club era stins, mai rămăsese fum, trebuia să te ocupi de oamenii din exterior. Nu le-au luat nici măcar pulsul, nu s-au aplecat spre ei și acest lucru a fost imediat vizibil când șefii au văzut imaginile și, practic, filmarea a fost ascunsă tuturor”, a declarat ofițerul.

În secvențe apar doi poliţişti care susţin o fată ce abia se mai ține pe picioare şi o duc spre ambulanțele din afara curţii. În majoritatea cazurilor, civilii sunt cei care merg la victime şi încearcă să le ajute. Tot ei sunt cei care le cară, cu mâinile goale, spre ambulanţe.

„Odată scoase din apropierea cluburilor, victimelor li se asigura asistența medicală în zona ambulanțelor. Problema, conform mărturiei ofițerului, este aceea că pompierii nu au știut să acționeze până acolo, într-un moment într-adevăr de mare tensiune”, a mai spus ofițerul.

Minutul 2:50 – apar primii pompieri care transportă o victimă arsă

Pompierii o țin de mâini şi de picioare. Tot cu mâinile goale cară victime şi jandarmii, ajutaţi de poliţiştii locali. Nu se vede niciun pompier care să verifice semnele vitale ale trupurilor inerte și arse, dacă mai respiră sau nu, sau să încerce manevre de resuscitare la faţa locului. Calificați sau nu ca paramedici, pompierii au obligația să acționeze ca salvatori.

sursa: a1.ro

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: